Short description
Contractul de furnizare cu proiectare si montaj „Modernizare laborator hiperbar” include:
— proiectarea ansamblului (breviare de calcul, detalii execuţie [...]) inclusiv redimensionarea/proiectarea instalaţiei electrice;
— demontarea şi scoaterea de pe poziţie a echipamentelor existente;
— achiziţia, montarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor nominalizate;
— lucrări conexe – refacerea incintei la starea iniţială ca urmare a operaţiunilor de demontare/montare, execuţie instalaţie electrică şi alte operaţiuni executate conform contract.
Descrierea achizitiei publice: demontare sistem hiperbaric existent, proiectare/achiziţie/montare + punere în funcţiune sistemul – laborator hiperbar, precum şi execuţie servicii/lucrări conexe. Cantitățile sunt conform caietului de sarcini. Demontarea, scoaterea din încăperi şi amplasarea în spaţiile indicate din interiorul U.M. 02145 a ansamblului de scufundare ASS500 şi a echipamentelor conexe funcţionării acestuia şi înlăturarea de obstacole în vederea instalării noilor echipamente cade în sarcina exclusivă a ofertantului. Toate echipamentele/mijloacele auto/utilajele necesare pentru aceste operaţiuni vor fi asigurate de către ofertant. Toate echipamentele/piesele/subansamblele şi/sau materialele care se înlocuiesc sunt proprietate a beneficiarului. La cererea beneficiarului, de la data ieşirii din operativitate a sistemului hiperbaric existent şi până la recepţia noului sistem,furnizorul are obligaţia de a pune la dispoziţia beneficiarului la sediul acestuia, o barocameră mobilă/containerizată compusă din EL şi ML cu diametrul de min. 1 600 mm, certificată pentru pres. de lucru de minim 5 bar, echipată corespunzător inclusiv pentru executarea de decompresie la suprafaţă pentru un număr de minim 4 scafandri poziţionaţi în ML. Barocamera va avea un sistem de respirat la masca BIBS astfel conceput încât să permită respirarea amestecurilor respiratorii, inclusiv O2 100 %.
Termenul în care operatorii economici pot solicita clarificări/informaţii suplimentare este până în a 20-zi înainte de data-limită de depunere a ofertelor. Termenul-limită în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări/informaţii suplimentare este in a 11-a zi înainte de data-limită de depunere a ofertelor.