Additional information
a) Avand in vedere ca proiectul are ca parteneri personal din cadrul institutiilor omoloage din Norvegia si Islanda, iar acestia au calitatea de experti tehnici in proiect, ofertantii vor prezenta propunerile tehnice atat in limba romana, cat si in limba engleza.
b) Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al continutului, pe toata perioada de valabilitate stabilita de catre autoritatea contractanta si asumata de ofertant. Comisia de evaluare are obligatia de a stabili oferta câstigatoare, dintre ofertele admisibile, pe baza aplicarii criteriului pentru atribuirea contractului de achizitie publica. Autoritatea contractanta poate solicita ofertantilor sa depuna toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfasurarii unei proceduri de atribuire, daca acest lucru este necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documente justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare, in conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE.
Orice comunicare, solicitare, informare, notificare si altele asemenea vor fi încarcate în SEAP si vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în conditiile legii.
c) Referitor la Declarația privind acceptarea clauzelor contractuale
Modalitatea de îndeplinire
Toti participantii vor prezenta, odată cu depunerea DUAE, o declaratie de acceptare a clauzelor contractuale, prin care accepta clauzele contractuale cuprinse in modelul de contract de furnizare din documentatia de atribuire.
În situația în care sunt obiectiuni la proiectul de contract, eventualele propuneri de modificare/completare/eliminare de clauze contractuale vor fi formulate in scris cu justificari si vor fi transmise autoritatii contractante anterior depunerii ofertelor, respectând termenele prevăzute de art. 161 din Legea 98/2016.
d) Avand în vedere că suprafața zonelor pentru care se vor presta serviciile din prezenta procedură reprezintă cantități estimative, în situatia in care va fi necesara modificarea valorii contractului ca urmare a cresterii/diminuarii cantitații de km2 ca urmare a cantității real executate, modificarea contractului se va face în condițiile prevederilor art. 221 din Legea nr.98/2016.
e) In cazul in care din motive independente de autoritate contractanta si/sau prestator durata contractului va depăși data de 30.04.2024, data de finalizare a proiectului, contractul va fi finantat din fonduri proprii ale ANCPI.
Nota garantie de participare:
In cazul constituirii garantiei de participare printr-un instrument de garantare se va completa Formularul nr. 1 sau un alt model care va contine cel putin informatiile din acest formular.
Instrumentul de garantare se transmite în SEAP, împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
Garanţia de participare trebuie să fie irevocabilă și necondiționată, conform art. 36 alin (3) si (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016).
Nota:
1.Dovada constituirii garantiei de participare va fi incarcata in SEAP, scanata si semnata cu semnatura electronica extinsă, la sectiunea Documente de calificare.
2. Garantia de participare emisa in alta limba decat romana va fi insotita de traducerea autorizata in limba romana.
3. In cazul ofertantilor care participa la licitatie sub forma asocierii, garantia de participare se constituie in numele asocierii cu conditia sa se mentioneze in cadrul acesteia faptul ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori economici.
4. Garanția de participare se va returna de către autoritatea/ entitatea contractantă conform prevederilor art. 38 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016.
Nota garantie de buna executie
Ofertantul declarat castigator are obligatia de a constitui garantia de buna executie a contractului, in conditiile de mai sus in termen de 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului. În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (3) din HG nr. 395/2016, termenul de 5 zile lucrătoare poate fi prelungit la solicitarea justificată a Prestatorului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractanta va elibera/restitui garantia de buna executie conform prevederilor art. 42 alin (2) din H.G. nr. 395/2016. În cazul constituirii garanției de bună execuție printr-un instrument de garantare emis de o institutie de credit din Romania sau din alt stat sau de o societate de asigurari, in conditiile legii, acesta va conține cel puțin informațiile din cuprinsul Formularului nr. 9. Garanția de buna execuție, indiferent de forma de constituire va fi irevocabilă si necondiționată. Garanția de bună execuție va fi executată de către autoritatea contractantă în situațiile prevăzute de art. 41 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
INFORMATII PRIVIND ASOCIEREA (daca este cazul)
Operatorii economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna. Asociatii nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art. 165, art. 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
În cazul în care mai multi operatori economici participa în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
În cazul în care mai multi operatori economici participa în comun la procedura de atribuire acestia vor raspunde în mod solidar pentru executarea contractului.
Se va completa DUAE de catre fiecare dintre asociati si se va depune impreuna cu acordul de asociere (care va contine cel putin informatiile din Formularul nr. 7).
INFORMATII PRIVIND SUSTINEREA (daca este cazul)
Capacitatea tehnica si/sau profesionala poate fi dovedita prin sustinere, in conformitate cu prevederile art. 182 alin (1) din Legea 98/2016.
Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.
Autoritatea contractantă va lua în considerare această susţinere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) terţul/terţii susţinător(i) pot dovedi că deţin resursele invocate ca element de susţinere a ofertantului;
b) ofertantul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităţilor ce acordă susţinerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terţul susţinător nu este declarat subcontractant.
Se vor depune odată cu DUAE următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia (Formularul 6),
Documentele justificative care probează cele asumente în angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea autorității contractante.
Tertul/tertii sustinatori nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art. 165, art. 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Ofertantul va completa DUAE la Partea II/C: Informatii privind utilizarea capacitatilor altor entitati.
Cerințe specifice:
În DUAE completat de ofertant se vor include și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE.
În cadrul DUAE cât și a Formularului de acord de subcontractare operatorii economici vor insera ori valoarea, ori procentul partilor din contract subcontractate. Nu se vor mentiona ambele informatii.
Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate.
Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia/acestora, sub sanctiunea respingerii ofertei depuse ca fiind inacceptabila).
Documentele justificative, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.