Additional information
Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a opta pentru achiziționarea ulterioară de noi servicii de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare, cu respectarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 99/2016.
Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metoda specifica de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea ”sau echivalent”.
Toate solicitările de clarificări ale operatorilor economici, referitoare la documentația de atribuire, vor fi transmise autorității contractante prin intermediul SEAP.
Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, Entitatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE.
Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți referitoare la documentația de atribuire vor fi transmise Autorității contractante prin intermediul SEAP, prin accesarea secțiunii dedicate ”Întrebări” din cadrul procedurii de atribuire, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, la Secțiunea ”Documentație și Clarificări” din cadrul anunțului de participare. Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor, Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse, in SEAP la Secțiunea “Întrebări”, iar operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Întrebări”), integral in secțiunea corespunzătoare respectivei solicitări, sub forma unuia sau a mai multor documente/fișiere distincte semnate cu semnătură electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in condițiile legii.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Autoritatea contractanta face următoarea precizare:
Toate fișierele semnate electronic încărcate in SEAP pot fi deschise cu aplicația shellSAFE Verify. Aceasta aplicație deschide și verifică orice tip de document semnat electronic, indiferent de furnizorul certificatului si aplicației cu care au fost semnate documentele. Aplicația shellSAFE Verify este gratuită și poate fi descărcată de pe site-ul certSIGN.
http://www.certsign.ro/certsign/produse/sigurantadocumentelor/shellsafe-verify.
Avand in vedere faptul că începând cu data de 08.04.2019 în SICAP a fost integrat Documentul Unic de Achiziții European (DUAE), ofertantii, asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii vor completa individual DUAE in SICAP, conform instructiunilor date de ANAP si a Ghidului de utilizare.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Continuare de la sectiunea III.1.6) Depozite valorice si garantii solicitate
III.1.6.a) Garantie de participare:
Ofertantul va constitui in conditiile legii in favoarea entitatii contractante o garantie de participare de 1% din valoarea estimata, in cuantum de 96.968 lei.
Garanția de participare se constituie in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr. 99/2016, cu modificarile și completările ulterioare, după cum urmează:
Garanția de participare trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin:
a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
– fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În cazul constituirii prin virament bancar, contul este RO93 BTRL 0510 1202 A726 1701, deschis la Banca Transilvania Turda, cod fiscal RO 20330054, iar în detaliile tranzacției se va menționa numărul Anunțului de participare.
Valabilitatea garanției de participare va fi de 6 luni începând cu data limită de depunere a ofertelor. Dovada constituirii garantiei de participare trebuie sa fie prezentata Entitatii Contractante cel mai tarziu la data si ora limita de depunere a ofertelor prin incarcarea acesteia in SEAP impreuna cu oferta.
Garantia trebuie să fie irevocabila.
Instrumentul de garantare trebuie să prevada ca plata garantiei de participare se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
Garantia emisa în altă limba decat limba romana va fi prezentata, însotita de traducerea autorizata în limba romana.
In cazul depunerii de oferta în asociere, garantia de participare trebuie constituita în numele asocierii si trebuie să mentioneze ca acopera în mod solidar toti membrii grupului de operatori economici.
III.1.6) b) Garanția de bună execuție
Garanția de bună execuție (GBE) se constituie conf. prevederilor art. 164 din Legea nr. 99/2016 intr-un cuantum procentual de 10% din valoarea contractului, fără TVA.
Garanția de bună execuție trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin:
a) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
– fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
b) reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, în cazul garanţiei de bună execuţie;
c) combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-b).
Garantia de buna executie va fi mentinuta pe toata perioada de executie a contractului.
Entitatea contractanta are dreptul de a emite pretentii asupra garantiei de buna executie, oricand pe parcursul indeplinirii contractului de achizitie sectoriala, in limita prejudiciului creat, in cazul in care contractantul nu isi indeplineste din culpa sa obligatiile asumate prin contract.
Anterior emiterii unei pretentii asupra garantiei de buna executie, entitatea contractanta are obligatia de a notifica pretentia atat contractantului, cat si emitentului instrumentului de garantare, precizand obligatiile care nu au fost respectate, precum si modul de calcul al prejudiciului.
In situatia executarii garantiei de buna executie, partial sau total, contractantul are obligatia de a reintregi garantia in cauza raportat la restul ramas de executat.
În cazul depunerii de oferta în asociere, garantia de buna executie trebuie constituita în numele asocierii si trebuie sa mentioneze ca acopera în mod solidar toti membrii grupului de operatori economici.