1. Buyer
2. Procedure
2.1.
Procedure
Title: Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Modernizare și extindere Aeroport „Ștefan cel Mare” Suceava”.
Description: Consiliul Județean Suceava a achiziționat Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Modernizare și extindere Aeroport „Ștefan cel Mare” Suceava documentaţie tehnico-economică care a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 299 din 30.12.2025. Pentru realizarea efectivă a investiţiei Modernizare și extindere Aeroport „Ștefan cel Mare” Suceava este necesară achiziţionarea execuţiei lucrărilor, inclusiv proiectarea şi asistenţa tehnică. Obiectivul general îl constituie elaborarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini, a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare (D.T.A.D), a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C), a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării organizării lucrărilor (D.T.O.E), a documentațiilor tehnice necesare obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, a Scenariului de securitate la incendiu, a Planului de securitate și sănătate în muncă, a Analizei de risc la securitate fizică, a Certificatului de performanță energetică, acordarea asistenței tehnice din partea proiectantului și realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente obiectivului de investiții. După implementarea obiectivului de investiții, Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava va putea deservi un trafic crescut de aeronave, cu peste 2.000.000 de pasageri/an și un flux de minim 500 pasageri/oră, va avea perspectiva reală de noi destinații și noi oportunități pentru turism și mediul de afaceri. Valoarea estimată a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor, conform devizului general, este de 167.487.450,14 lei fără TVA astfel: 1. Servicii de proiectare și asistență tehnică – 3.194.296,15 lei fără TVA, din care: - Proiect tehnic şi detalii de execuţie – 2.500.000,00 lei fără TVA; - Asistență tehnică din partea proiectantului – 300.000,00 lei fără TVA; - Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor – 314.296,15 lei fără TVA; - Analiza de risc la Securitate fizică – 50.000,00 lei fără TVA; - Certificat de performanță energetică – 30.000,00 lei fără TVA. 2. Execuție lucrări – 164.293.153,99 fără TVA din care: - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului – 8.161.194,61 lei fără TVA; - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții – 12.600.648,00 lei fără TVA; - Cheltuieli pentru investiția de bază – 142.424.385,03 lei fără TVA; - Organizare de șantier – 756.926,35 lei fără TVA; - Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste – 350.000,00 lei fără TVA. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, numai prin SEAP, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limita de depunere a ofertelor: 16 zile. Răspunsurile la solicitările de clarificări cu privire la documentația de atribuire vor fi publicate în SEAP, la Secțiunea ”Lista, clarificări, notificări si decizii” din cadrul anunțului de participare. Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit conform art. 27 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Autoritatea contractanta stabilește următoarele termene-limita în care va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare: - primul termen-limita: cu 20 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor precizată în anunțul de participare; - al doilea termen-limita: în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Procedure identifier: e2ae801a-5286-452a-bacd-d8e0b8e7937c
Internal identifier: 4244512/2026/C1
Type of procedure: Open
The procedure is accelerated: no
2.1.1.
Purpose
Main nature of the contract: Works
Main classification (cpv): 45000000 Construction work
2.1.2.
Place of performance
Country subdivision (NUTS): Suceava (RO215)
Country: Romania
Additional information: Serviciile de proiectare: la sediul proiectantului și pe amplasamentul obiectivului de investiție; Execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului: pe amplasamentul obiectivului de investiție.
2.1.3.
Value
Estimated value excluding VAT: 167 487 450,14 RON
2.1.4.
General information
Additional information: Ofertantul individual/ofertantul asociat/subcontractantul propus/terțul susținător nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Se va completa DUAE, direct în SEAP, în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor, respectiv cu mențiunea că îndeplinesc toate criteriile de selecție impuse/indicate în anunțul de participare și în documentele achiziției. Documentele justificative actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, stabilind un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancţiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, conform art. 196 alin.(2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare. Aceste documente pot fi: • certificate constatatoare care atestă îndeplinirea obligaţiilor privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat) valabile la momentul prezentării acestora, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență; Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din lege, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. Cerința trebuie îndeplinită și de asociați, terți susținători și subcontractanți, în situația în care aceștia există. • cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență; • după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; • alte documente edificatoare, după caz. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta anterior atribuirii contractului, la solicitarea AC, orice document edificator în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă conform art. 168 alin. (1) din Legea 98/2016, atât pentru oferantul unic/ofertantul asociat, cât și pentru terții susținători declarați în ofertă. În situația în care doc menționate mai sus nu se emit în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul unic/ofertantul asociat/terțul susținător, sau aceste doc nu vizează toate sit de la art. 164, 165 si 167 din L 98/2016, ofertantul unic/ofertantul asociat/terțul susținător va prezenta fie o declaratie pe propria răspundere, fie, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o decl autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. În cazul în care există incertitudini în ceea ce privește existența sau inexistența unei situații de excludere, AC are dreptul de a solicita în mod direct informații de la autoritățile competente străine. Atenționări speciale: 1. Necompletarea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. 2. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia și/sau a acordului de asociere, după caz. Au dreptul de a participa la procedura de atribuire, în calitate de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/ terț susținător/ subcontractant, operatorii economici definiți la art. 3 alin. (1) lit. jj) din Legea nr. 98/2016. Prin operator economic in sensul definiției prevăzute la art. 3 alin (1) lit. jj) din Legea nr. 98/2016, așa cum a fost acesta modificat prin Ordonanța de Urgenta nr. 25/2021, se înțelege: Orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entități, care oferă în mod licit pe piață executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, și care este/sunt stabilită/stabilite în: (i) un stat membru al Uniunii Europene; (ii) un stat membru al Spațiului Economic European (SEE); (iii) țări terțe care au ratificat Acordul privind Achizițiile Publice al Organizației Mondiale a Comerțului (AAP), în măsura în care contractul de achiziție publică atribuit intră sub incidența anexelor 1, 2, 4 și 5, 6 și 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv; (iv) țări terțe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană; (v) țări terțe care nu intră sub incidența pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaționale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piața în domeniul achizițiilor publice. In vederea verificării calității de operator economic se va consulta ORDINUL nr. 300/549/2021 pentru aprobarea listei țărilor care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. jj) pct. (iii)-(v) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, art. 3 alin. (1) lit. ii) pct. (iii)-(v) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și art. 5 alin. (1) lit. x) pct. (iii)-(v) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii emis de către MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI si AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 29 aprilie 2021. Nota 3: Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167. In conformitate cu prevederile art. 5k din Regulamentul 576/2022 al Consiliului European: Se interzice atribuirea sau continuarea executării oricărui contract de achiziții publice sau a oricărei concesiuni care intră sub incidența directivelor privind achizițiile publice, precum și a articolului 10 alineatele (1) și (3), alineatul (6) literele (a)-(e) și alineatele (8), (9) și (10) și a articolelor 11, 12, 13 și 14 din Directiva 2014/23/UE, a articolelor 7 și 8 și a articolului 10 literele (b)-(f) și (h)-(j) din Directiva 2014/24/UE, a articolului 18, a articolului 21 literele (b)-(e) și (g)-(i), a articolelor 29 și 30 din Directiva 2014/25/UE și a articolului 13 literele (a)-(d), (f)-(h) și (j) din Directiva 2009/81/CE, către sau împreună cu: (a) un resortisant rus ori o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism stabilit în Rusia; (b) o persoană juridică, o entitate sau un organism ale cărui drepturi de proprietate sunt deținute, în mod direct sau indirect, în proporție de peste 50% de o entitate menționată la litera (a) de la prezentul alineat; sau (c) o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care acționează în numele sau în conformitate cu instrucțiunile unei entități menționate la litera (a) sau (b) de la prezentul alineat, inclusiv în cazul în care reprezintă mai mult de 10% din valoarea contractului. subcontractanții, furnizorii sau entitățile pe ale căror capacități se bazează, în sensul directivelor privind achizițiile publice. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, conform prevederilor art. 139 alin. (3) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În cazul factorilor de evaluare cu ponderi egale (10%), pentru departajarea ofertelor care obțin punctaje egale, se va tine cont de ordinea cronologică a personalului cheie pentru stabilit ca factor de evaluare. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica, cu două zecimale.
Legal basis:
Directive 2014/24/EU
2.1.6.
Grounds for exclusion
Sources of grounds for exclusion: Notice, European Single Procurement Document (ESPD)
Participation in a criminal organisation: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Corruption: Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Fraud: Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Terrorist offences or offences linked to terrorist activities: Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Money laundering or terrorist financing: Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Child labour and including other forms of trafficking in human beings: Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Breaching obligation relating to payment of taxes: Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Breaching obligation relating to payment of social security contributions: Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Breaching of obligations in the fields of environmental law: Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Breaching of obligations in the fields of social law: Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Breaching of obligations in the fields of labour law: Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Bankruptcy: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Insolvency: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Arrangement with creditors: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Analogous situation like bankruptcy, insolvency or arrangement with creditors under national law: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Assets being administered by liquidator: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Business activities are suspended: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Grave professional misconduct: Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Agreements with other economic operators aimed at distorting competition: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Conflict of interest due to its participation in the procurement procedure: Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Direct or indirect involvement in the preparation of this procurement procedure: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Early termination, damages, or other comparable sanctions: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Misrepresentation, withheld information, unable to provide required documents or obtained confidential information of this procedure: Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
5. Lot
5.1.
Lot: LOT-0000
Title: Default lot
Description: Obiectivul general îl constituie elaborarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini, a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare (D.T.A.D), a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C), a documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării organizării lucrărilor (D.T.O.E), a documentațiilor tehnice necesare obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, a Scenariului de securitate la incendiu, a Planului de securitate și sănătate în muncă, a Analizei de risc la securitate fizică, a Certificatului de performanță energetică, acordarea asistenței tehnice din partea proiectantului și realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente obiectivului de investiții. Obiectul contractului constă în realizarea următoarelor etape: - Etapa I - Servicii de proiectare; Ofertantul va întocmi următoarele documentații: - Documentații necesare obținerii/reobținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor specifice investiției și depunerea acestora, în numele achizitorului, la instituțiile/autoritățile avizatoare; Plata avizelor și acordurilor cade în sarcina contractantului și se va face în numele achizitorului; - Proiect tehnic și detalii de execuție + caiete de sarcini pe specialități, inclusiv antemăsurători și liste de cantități de lucrări elaborate pe baza articolelor de deviz din normativele tehnice – cu încadrarea în valoarea aprobată în faza de proiectare studiu de fezabilitate; - Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare - D.T.A.D.; - Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.; - Documentaţie tehnică pentru autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E.; - Plan de securitate și sănătate în muncă; - Analiza de risc la securitate fizică. - Etapa II - Execuția de lucrări de construcții și instalații și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor; - Execuție lucrări de construcții și instalații aferente obiectivului de investiții ce face obiectul prezentului Caiet de sarcini – în baza documentațiilor tehnico-economice elaborate în etapa I de realizare a contractului și a autorizației de construire; - Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor; - elaborarea următoarelor documentații: - Scenariu de securitate la incendiu final (pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu); - Documentația as-built; - Documentații necesare în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare pentru terminalul de pasageri și adăpostul ALA; - Certificat de performanță energetică. - Etapa III – Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de garanție acordată lucrărilor. Durata totală a contractului de proiectare și execuție lucrări, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului, este de 90 de luni, calculată începând cu prima zi calendaristică după data semnării angajamentului legal de ambele părți, din care: - 5 luni pentru întocmirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a documentațiilor aferente componentei de proiectare care fac obiectul contractului de achiziție publică, termen calculat de la data înscrisă în nota de comandă emisă de achizitor; - 19 luni pentru execuția și finalizarea lucrărilor și concomitent pentru asistența tehnică din partea proiectantului pe toată perioada execuției lucrărilor, termen calculat de la data înscrisă în ordinul de începere a lucrărilor emis de achizitor. - 60 de luni pentru prestarea serviciului de asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de garanție acordată lucrărilor, termen calculat de la data finalizării recepției la terminarea lucrărilor; - 6 luni pentru activitățile post contractare, reprezentând termenul acordat pentru constituirea garanției de bună execuție, termenul aferent emiterii notei de comandă pentru prestarea serviciilor, pentru emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termenul pentru verificarea documentațiilor și dupa caz, a rectificării acestora ca urmare a unor clarificări/completări/modificări, termenul pentru organizarea și desfășurarea recepțiilor la terminarea serviciilor și a lucrărilor executate. NOTĂ: Clădirea este încadrată la Categoria “B” de importanță. În aceste condiții, garanția acordată lucrărilor executate și finalizate va fi de minim 5 ani. În cadrul ofertei, garanția acordartă lucrărilor poate fi extinsă până la un nivel maxim de 7 ani.
Internal identifier: 1
5.1.1.
Purpose
Main nature of the contract: Works
Main classification (cpv): 45000000 Construction work
Additional classification (cpv): 71314300 Energy-efficiency consultancy services, 71322000 Engineering design services for the construction of civil engineering works, 71356200 Technical assistance services
5.1.2.
Place of performance
Country subdivision (NUTS): Suceava (RO215)
Country: Romania
Additional information: Serviciile de proiectare: la sediul proiectantului și pe amplasamentul obiectivului de investiție; Execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului: pe amplasamentul obiectivului de investiție.
5.1.3.
Estimated duration
Duration: 90 Months
5.1.4.
Renewal
Maximum renewals: 0
5.1.5.
Value
Estimated value excluding VAT: 167 487 450,14 RON
5.1.6.
General information
Reserved participation:
Participation is not reserved.
The names and professional qualifications of the staff assigned to perform the contract must be given: Not required
Procurement Project not financed with EU Funds.
The procurement is covered by the Government Procurement Agreement (GPA): no
5.1.9.
Selection criteria
Sources of selection criteria: Notice, European Single Procurement Document (ESPD)
Criterion: Enrolment in a trade register
Description of selection criterion: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate. Informatiile cuprinse in Certificatul constatator sa fie reale/actuale la data prezentarii certificatului, din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic, denumirea completa, sediul social, persoanele autorizate /administratori, sedii secundare, puncte de lucru, filiale, sucursale, subunitati, domeniul principal de activitate, domenii de activitate secundare. Nota 1: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informatiile solicitate de catre Autoritatea Contractanta, traduse in limba romana de un traducator autorizat. Nota 2: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza. Nota 3. In situatia in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unor terti sau in situatia in care subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator si pentru tertii sustinatori/subcontractantii declarati in DUAE dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Nota 4: Autoritatea contractanta poate solicita ofertantilor sa completeze sau sa clarifice documentele justificative prezentate ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE. Nota 5: Pentru subcontractantii declarati in DUAE, obiectul de activitate inscris in documentele care atesta capacitatea de exercitare a activitatii profesionale va fi in concordanta cu partea din contract pe care acestia o vor realiza. Nota 6: Orice operator economic, organizat ca societate pe acțiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acțiuni la purtător are obligatia de a face dovada identității deținătorilor/beneficiarilor reali ai acțiunilor la purtător. In acest sens, Reprezentantul legal al operatorului economic depune o declarație pe propria răspundere cu privire la deținătorii/beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător, sub sancțiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. In caz contrar, Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acțiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acțiuni la purtător și care nu face dovada identității deținătorilor/beneficiarilor reali ai acțiunilor la purtător, in conformitate cu prevederile art. 167 alin (1^1) din Legea nr. 98/2016. Toate ofertele depuse vor conține documentele justificative privind informațiile aferente beneficiarului real, pentru ofertanții (contractanți, asociați și subcontractanți) participanți la procedura de achiziție, respectiv o declaratie pe propria raspundere cu privire la beneficiarul/beneficiarii reali, declaratie ce se va depune odata cu DUAE de catre toti ofertantii participanti (contractanți, asociați și subcontractanți). După stabilirea clasamentului ofertelor, ofertantul clasat pe primul loc , este obligat să pună la dispoziția Autorității Contractante informațiile cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate prin comntract, în înțelesul art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, așa cum sunt reglementate de obligațiile impuse de art. Art. 22 alin. 2 lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și Consiliului.
Criterion: References on specified works
Description of selection criterion: Cerinta 1: Experienta similara in executia de lucrari Ofertantul trebuie să furnizeze dovada că a executat în ultimii 5 ani, raportați la data limită de depunere a ofertelor în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, lucrări de construcţii civile similare, în conformitate cu normele profesionale în domeniu și duse la bun sfârșit, în valoare cumulată de minimum: 160.000.000 lei fără TVA, la nivelul a minimum un contract - maximum 3 contracte. Prin lucrări similare, autoritatea contractantă înţelege lucrări de construcţii noi şi/sau modernizări şi/sau reabilitări, cel puţin din categoria de importanţă „B". Prin „lucrări duse la bun sfârșit” se va înțelege: - lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului, sau - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor, sau - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție finală. In cazul in care este depusa o oferta de catre operatori economici care participa in comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor referitoare la experienta similara se realizeaza prin cumul. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: -numărul și data contractului/contractelor invocat/invocate drept experiență similară; -tipul/categoriile de lucrări executate -calitatea in care a participat la contract (ofertant unic, asociat sau subcontractant); -ponderea si /sau activitatile pentru care a fost responsabil; -data si numarul documentului de receptie; -valoarea lucrarilor similare exprimata in lei fara TVA; -data de incepere si data de incheiere a contractului; -denumirea completa a beneficiarului lucrarii. Operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada indeplinirii cerintei privind experienta similară, prin inscrisuri reprezentand certificari/ documente constatatoare pentru acele lucrari pe care ofertantul considera ca autoritatea contractanta trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Respectivele certificari vor trebui sa indice: a. obiectul lucrarilor astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara, b. beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau client privati, c. valoarea in lei fara tva inclusiv valoarea lucrarilor executate in perioada de referinta (ultimii 5 ani) d. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-au executat lucrarile. e. locul executiei lucrarilor f. sa precizeze daca au fost executate in conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfarsit; NOTE: 1) Certificarile vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie procese verbale de receptie /recomandari /documente constatatoare sau alte documente similare in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. 2) Documentele edificatoare vor fi prezentate in copie lizibila. Persoanele juridice straine vor prezenta certificatele/documentele edificatoare in copie lizibila insotite de traducere autorizata in limba romana. 3) Pentru calcul echivalentei, in cazul in care valoarea este exprimata in alta valuta, se va aplica cursul comunicat de BNR pentru fiecare an in parte. În cazul în care operatorul economic participă în asociere, invocă susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională sau părți din contract urmează să fie subcontractate, acesta va prezenta la data limită de depunere a ofertelor DUAE impreuna cu angajamentul ferm, acordul de subcontractare si acordul de asociere, ca primă dovadă a neîncadrării în situaţiile de excludere şi a îndeplinirii cerinţelor de capacitate – a se vedea art.193 alin. (2), (3) din Legea nr.98/2016. Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Criterion: References on specified services
Description of selection criterion: Cerinta 2: Experienta similara in prestari servicii Ofertantul trebuie să furnizeze dovada că a prestat, în ultimii 3 ani raportaţi la data-limită de depunere a ofertelor, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Instrucţiunea ANAP nr. 2/2017, servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii cu obiectul prezentei achiziţii, pentru construcţii de complexitate similară, încadrate cel puţin în categoria de importanţă B, în valoare cumulată de minimum 3.000.000 lei fără TVA, la nivelul a minimum un contract - maximum 3 contracte, din care minim un contract să fi avut ca obiect servicii de proiectare pentru construcţii publice destinate transportului aerian de persoane caracterizate prin: •fluxuri mari de utilizatori/pasageri; •organizarea și separarea circulațiilor publice, tehnice și securizate; •cerințe ridicate privind siguranța, securitatea și evacuarea; •integrarea instalațiilor tehnice complexe (HVAC, electrice, curenți slabi, securitate, PSI). In cazul în care este depusa o oferta de catre operatori economici care participa în comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor referitoare la experienta similara se realizeaza prin cumul. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: -numărul și data contractului/contractelor invocat/invocate drept experiență similară; -tipul/categoriile de servicii prestate; -calitatea in care a participat la contract (ofertant unic, asociat sau subcontractant); -ponderea si /sau activitatile pentru care a fost responsabil; -data si numarul documentului de receptie; -valoarea serviciilor similare exprimata in lei fara TVA; -data de incepere si data de incheiere a contractului; -denumirea completa a beneficiarului serviciilor. Operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada indeplinirii cerintei privind experienta similara, prin inscrisuri reprezentand certificari/ documente constatatoare pentru acele servicii pe care ofertantul considera ca autoritatea contractanta trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Respectivele certificari vor trebui sa indice: a. obiectul serviciilor astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara, b. beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau client privati, c. valoarea in lei fara tva inclusiv valoarea serviciilor prestate in perioada de referinta (ultimii 3 ani pentru servicii) d. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-au executat serviciile. e. locul prestării serviciilor f. sa precizeze daca au fost executate in conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfarsit; Note: 1) Certificarile vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie procese verbale de receptie /recomandari /documente constatatoare sau alte documente similare in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. 2) Daca se vor prezenta ca experienta similara contracte care au ca obiect proiectarea mai multor tipuri de lucrari, atunci ofertantul are obligatia sa evidentieze si sa dovedeasca in mod clar in documentele reprezentand certificari de buna executie depuse, care sunt serviciile de natura a indeplini solicitarile din fisa de date a achizitiei. 3) Documentele edificatoare vor fi prezentate in copie lizibila. Persoanele juridice straine vor prezenta certificatele/documentele edificatoare in copie lizibila insotite de traducere autorizata in limba romana. 4) Pentru calcul echivalentei, in cazul in care valoarea este exprimata in alta valuta, se va aplica cursul comunicat de BNR pentru fiecare an in parte. În cazul în care operatorul economic participă în asociere, invocă susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională sau părți din contract urmează să fie subcontractate, acesta va prezenta la data limită de depunere a ofertelor DUAE impreuna cu angajamentul ferm, acordul de subcontractare si acordul de asociere, ca primă dovadă a neîncadrării în situaţiile de excludere şi a îndeplinirii cerinţelor de capacitate – a se vedea art.193 alin. (2), (3) din Legea nr.98/2016. Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Criterion: Subcontracting proportion
Description of selection criterion: Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze. Autoritatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă: a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenționează să le subcontracteze, precum și procentul sau valoarea aferentă activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanți; și b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare”). Subcontractantii nominalizati nu trebuie sa se regasesca in situatiile de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167 in legatura cu subcontractantii propusi; Autoritatea contractanta nu stabileste cerinte de participare pentru subcontractantii propusi de ofertant/ti in oferta, dar ia in considerare capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza sa fie indeplinit, daca documentele prezentate sunt relevante in acest sens. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. În cazul în care este identificata o situatie de excludere, cu aplicarea în mod corespunzator a dispozitiilor art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractanta va solicita ofertantului o singura dată să înlocuiască un subcontractant în legatura cu care a rezultat, în urma verificarii, că se afla în aceasta situatie conform art. 170 alin 2 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare cu modificarile și completarile Odată cu completarea DUAE deja configurat de către autoritatea contractantă se va depune si Acordul/acordurile de subcontractare. Documentele justificative, care probeaza indeplinirea celor asumate prin angajamente/acorduri urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire.
5.1.10.
Award criteria
Criterion:
Type: Price
Name: Pretul ofertei
Description: Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 40
Criterion:
Type: Quality
Name: Componenta tehnică - Experiența specifică a personalului cheie pentru proiectare și pentru execuție lucrări, prevăzut în caietul de sarcini al achiziției, la punctul 7 - Personal de specialitate minim necesar, concretizată în numărul de proiecte similare la care a participat.
Description: a) Pentru implicarea în 2 contracte similare se acordă 4 puncte b) Pentru implicarea în 3 contracte similare se acordă 7 puncte c) Pentru implicarea în 4 sau mai multe contracte similare se acordă 10 puncte NOTĂ: i) pentru prezentarea cu titlu de experiență similară a unui singur contract, nu se acordă punctaj, motivat de faptul că această experiență similară este minim solicitată prin caietul de sarcini. ii) Ofertele care vor conține nominalizarea unui personal fără experiență similară dovedită vor fi respinse ca neconforme. În vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor minime solicitate prin caietul de sarcini, ofertantul va include în ofertă, pentru categoriile de personal menționate la punctul 5: - diplome de studii, certificate, atestate/autorizații/licențe pentru desfășurarea activităților special reglementate, legitimații sau orice alte documente edificatoare care să ateste calificările cerute prin caietul de sarcini; - documente justificative suport relevante care atestă nivelul de experiență profesională a experților cheie nominalizati de ofertant în Propunerea tehnică, cum ar fi, dar fără a se limita la: contract de muncă/contract de colaborare/prestări servicii/decizie de numire în colectivul de elaborare a proiectului (contractului)/serviciului/activității datate și semnate, procese-verbale de recepție/recomandare datate și semnate, liste de semnături, planșe extrase din proiecte cu cartuș, semnături și ștampile, memorii de specialitate semnate și ștampilate sau orice alte documente echivalente relevante în care se precizează explicit denumirea proiectului și prin care se face dovada experienței menționate în propunerea tehnică. Autoritatea contractantă nu impune ca documentele suport care fac dovada experienței profesionale prezentate să fie eliberate doar de către beneficiarul contractului/proiectului/serviciului/ activității/lucrării în derularea căruia a fost implicat expertul cheie propus, acestea putând fi eliberate inclusiv de reprezentantul legal al operatorului economic prestator/executant al respectivelor servicii/lucrări.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 10
Criterion:
Type: Quality
Name: Componenta tehnică - Experiența specifică a personalului cheie pentru proiectare și pentru execuție lucrări, prevăzut în caietul de sarcini al achiziției, la punctul 7 - Personal de specialitate minim necesar, concretizată în numărul de proiecte similare la care a participat.
Description: P2 - Punctajul aferent capacității tehnico-profesionale a specialistului proiectant: a) Pentru implicarea în 2 contracte similare se acordă 4 puncte b) Pentru implicarea în 3 contracte similare se acordă 7 puncte c) Pentru implicarea în 4 sau mai multe contracte similare se acordă 10 puncte NOTĂ: i) pentru prezentarea cu titlu de experiență similară a unui singur contract, nu se acordă punctaj, motivat de faptul că această experiență similară este minim solicitată prin caietul de sarcini. ii) Ofertele care vor conține nominalizarea unui personal fără experiență similară dovedită vor fi respinse ca neconforme. În vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor minime solicitate prin caietul de sarcini, ofertantul va include în ofertă, pentru categoriile de personal menționate la punctul 5: - diplome de studii, certificate, atestate/autorizații/licențe pentru desfășurarea activităților special reglementate, legitimații sau orice alte documente edificatoare care să ateste calificările cerute prin caietul de sarcini; - documente justificative suport relevante care atestă nivelul de experiență profesională a experților cheie nominalizati de ofertant în Propunerea tehnică, cum ar fi, dar fără a se limita la: contract de muncă/contract de colaborare/prestări servicii/decizie de numire în colectivul de elaborare a proiectului (contractului)/serviciului/activității datate și semnate, procese-verbale de recepție/recomandare datate și semnate, liste de semnături, planșe extrase din proiecte cu cartuș, semnături și ștampile, memorii de specialitate semnate și ștampilate sau orice alte documente echivalente relevante în care se precizează explicit denumirea proiectului și prin care se face dovada experienței menționate în propunerea tehnică. Autoritatea contractantă nu impune ca documentele suport care fac dovada experienței profesionale prezentate să fie eliberate doar de către beneficiarul contractului/proiectului/serviciului/ activității/lucrării în derularea căruia a fost implicat expertul cheie propus, acestea putând fi eliberate inclusiv de reprezentantul legal al operatorului economic prestator/executant al respectivelor servicii/lucrări.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 10
Criterion:
Type: Quality
Name: Componenta tehnică - Experiența specifică a personalului cheie pentru proiectare și pentru execuție lucrări, prevăzut în caietul de sarcini al achiziției, la punctul 7 - Personal de specialitate minim necesar, concretizată în numărul de proiecte similare la care a participat.
Description: P3 - Punctajul aferent capacității tehnico-profesionale a specialistului proiectant: a) Pentru implicarea în 2 contracte similare se acordă 4 puncte b) Pentru implicarea în 3 contracte similare se acordă 7 puncte c) Pentru implicarea în 4 sau mai multe contracte similare se acordă 10 puncte NOTĂ: i) pentru prezentarea cu titlu de experiență similară a unui singur contract, nu se acordă punctaj, motivat de faptul că această experiență similară este minim solicitată prin caietul de sarcini. ii) Ofertele care vor conține nominalizarea unui personal fără experiență similară dovedită vor fi respinse ca neconforme. În vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor minime solicitate prin caietul de sarcini, ofertantul va include în ofertă, pentru categoriile de personal menționate la punctul 5: - diplome de studii, certificate, atestate/autorizații/licențe pentru desfășurarea activităților special reglementate, legitimații sau orice alte documente edificatoare care să ateste calificările cerute prin caietul de sarcini; - documente justificative suport relevante care atestă nivelul de experiență profesională a experților cheie nominalizati de ofertant în Propunerea tehnică, cum ar fi, dar fără a se limita la: contract de muncă/contract de colaborare/prestări servicii/decizie de numire în colectivul de elaborare a proiectului (contractului)/serviciului/activității datate și semnate, procese-verbale de recepție/recomandare datate și semnate, liste de semnături, planșe extrase din proiecte cu cartuș, semnături și ștampile, memorii de specialitate semnate și ștampilate sau orice alte documente echivalente relevante în care se precizează explicit denumirea proiectului și prin care se face dovada experienței menționate în propunerea tehnică. Autoritatea contractantă nu impune ca documentele suport care fac dovada experienței profesionale prezentate să fie eliberate doar de către beneficiarul contractului/proiectului/serviciului/ activității/lucrării în derularea căruia a fost implicat expertul cheie propus, acestea putând fi eliberate inclusiv de reprezentantul legal al operatorului economic prestator/executant al respectivelor servicii/lucrări.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 10
Criterion:
Type: Quality
Name: Componenta tehnică - Experiența specifică a personalului cheie pentru proiectare și pentru execuție lucrări, prevăzut în caietul de sarcini al achiziției, la punctul 7 - Personal de specialitate minim necesar, concretizată în numărul de proiecte similare la care a participat.
Description: P4 - Punctajul aferent capacității tehnico-profesionale a specialistului proiectant: a) Pentru implicarea în 2 contracte similare se acordă 4 puncte b) Pentru implicarea în 3 contracte similare se acordă 7 puncte c) Pentru implicarea în 4 sau mai multe contracte similare se acordă 10 puncte NOTĂ: i) pentru prezentarea cu titlu de experiență similară a unui singur contract, nu se acordă punctaj, motivat de faptul că această experiență similară este minim solicitată prin caietul de sarcini. ii) Ofertele care vor conține nominalizarea unui personal fără experiență similară dovedită vor fi respinse ca neconforme. În vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor minime solicitate prin caietul de sarcini, ofertantul va include în ofertă, pentru categoriile de personal menționate la punctul 5: - diplome de studii, certificate, atestate/autorizații/licențe pentru desfășurarea activităților special reglementate, legitimații sau orice alte documente edificatoare care să ateste calificările cerute prin caietul de sarcini; - documente justificative suport relevante care atestă nivelul de experiență profesională a experților cheie nominalizati de ofertant în Propunerea tehnică, cum ar fi, dar fără a se limita la: contract de muncă/contract de colaborare/prestări servicii/decizie de numire în colectivul de elaborare a proiectului (contractului)/serviciului/activității datate și semnate, procese-verbale de recepție/recomandare datate și semnate, liste de semnături, planșe extrase din proiecte cu cartuș, semnături și ștampile, memorii de specialitate semnate și ștampilate sau orice alte documente echivalente relevante în care se precizează explicit denumirea proiectului și prin care se face dovada experienței menționate în propunerea tehnică. Autoritatea contractantă nu impune ca documentele suport care fac dovada experienței profesionale prezentate să fie eliberate doar de către beneficiarul contractului/proiectului/serviciului/ activității/lucrării în derularea căruia a fost implicat expertul cheie propus, acestea putând fi eliberate inclusiv de reprezentantul legal al operatorului economic prestator/executant al respectivelor servicii/lucrări.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 10
Criterion:
Type: Quality
Name: Componenta tehnică: Garanția acordată lucrărilor
Description: P 5 - Punctajul aferent perioadei de garanție suplimentară acordată lucrărilor: a) Pentru o garanție de 6 ani acordată lucrărilor se acordă 10 puncte. b) Pentru o garanție de 7 ani acordată lucrărilor se acordă 20 puncte. NOTĂ: - Pentru o garanție de 5 ani acordată lucrărilor se acordă 0(zero) puncte, motivat de faptul că această experiență similară este minim solicitată prin caietul de sarcini.
Category of award weight criterion: Weight (percentage, exact)
Award criterion number: 20
5.1.11.
Procurement documents
5.1.12.
Terms of procurement
Terms of submission:
Electronic submission: Required
Languages in which tenders or requests to participate may be submitted: Romanian
Electronic catalogue: Not allowed
Variants: Not allowed
Deadline for receipt of tenders: 11/08/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Eastern European Summer Time, İstanbul, Mayotte
Duration during which the tender must remain valid: 6 Months
Information about public opening:
Opening date: 11/08/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Eastern European Summer Time, İstanbul, Mayotte
Place: In SEAP
Additional information: Membrii comisiei de evaluare și după caz experții cooptați și împuterniciți ai ANAP.
Terms of contract:
The execution of the contract must be performed within the framework of sheltered employment programmes: No
Electronic invoicing: Required
Electronic ordering will be used: no
Electronic payment will be used: no
Legal form that must be taken by a group of tenderers that is awarded a contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016.
5.1.15.
Techniques
Framework agreement:
No framework agreement
Information about the dynamic purchasing system:
No dynamic purchase system
5.1.16.
Further information, mediation and review
Review organisation: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Organisation providing additional information about the procurement procedure: JUDEȚUL SUCEAVA
Organisation providing more information on the review procedures: JUDEȚUL SUCEAVA
Organisation receiving requests to participate: JUDEȚUL SUCEAVA
Organisation processing tenders: JUDEȚUL SUCEAVA
8. Organisations
8.1.
ORG-0004
Official name: JUDEȚUL SUCEAVA
Registration number: 4244512
Postal address: Strada: Stefan cel Mare, nr. 36
Town: Suceava
Postcode: 720026
Country subdivision (NUTS): Suceava (RO215)
Country: Romania
Contact point: ADRIAN GRADINARU
Telephone: +40 230222548
Fax: +40 230222839
Roles of this organisation:
Buyer
Organisation providing additional information about the procurement procedure
Organisation receiving requests to participate
Organisation processing tenders
8.1.
ORG-0005
Official name: JUDEȚUL SUCEAVA
Registration number: 4244512_3
Postal address: Strada: Stefan cel Mare, nr. 36
Town: Suceava
Postcode: 720026
Country subdivision (NUTS): Suceava (RO215)
Country: Romania
Contact point: ADRIAN GRADINARU
Telephone: +40 230222548
Fax: +40 230222839
Roles of this organisation:
Organisation providing more information on the review procedures
8.1.
ORG-0001
Official name: Operator SEAP
Registration number: RO42283735
Postal address: Strada: Italiana, nr. 22, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: -
Town: Bucuresti
Postcode: 020976
Country subdivision (NUTS): Bucureşti (RO321)
Country: Romania
Contact point: Roxana Popescu
Telephone: +40 213032997
Roles of this organisation:
TED eSender
10. Change
Notice identifier/version: 3c9e3f98-7897-4690-a477-47310a71a84f - 01
Form type: Competition
Notice type: Contract or concession notice – standard regime
Notice subtype: 16
Notice dispatch date: 22/07/2026 15:37:29 (UTC+03:00) Eastern European Summer Time, İstanbul, Mayotte
Notice dispatch date (eSender): 22/07/2026 14:00:28 (UTC+03:00) Eastern European Summer Time, İstanbul, Mayotte
Languages in which this notice is officially available: Romanian
Notice publication number: 508552-2026
OJ S issue number: 140/2026
Publication date: 23/07/2026