See the notice on TED website
1. Comprador
1.1.
Comprador
Denominación oficial: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Naturaleza jurídica del comprador: Organismo de Derecho público
Actividad del poder adjudicador: Salud
2. Procedimiento
2.1.
Procedimiento
Título: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă
Descripción: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă- 56 loturi Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, este o unitate sanitară publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Brașov, având ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de urgență și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestei proceduri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov îndeplinește rolul de Autoritate contractantă, respectiv Autoritate contractantă în cadrul Contractului. Pentru scopul prezentei secțiuni a Documentației de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din Caietul de Sarcini și nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Contractului. Produsele care fac obiectul acestei achiziții sunt Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă, folosite în cadrul Laboratorului de angiografie si cardiologie intervențională. Având în vedere ca numărul pacienților care necesită tratament este variabil, iar cantitățile de dispozitive ce se vor achiziționa nu se cunosc la acest moment, s-a ales acordul-cadru. Acesta permite autorităţii contractante atribuirea de contracte subsecvente, lunar sau trimestrial, în funcţie de necesitațile concrete de materiale și fondurile care vor fi alocate pentru achiziția acestor materiale sanitare (venituri proprii, programe de sănătate finanțate din bugetul CASJ). Valoarea totală estimată fără TVA este de 77.728.320,00 lei Cantitățile minime si maxime estimative ale acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini la pag.7-10. Cantitățile minime si maxime estimative care fac obiectul acordului cadru, precum și cele care fac obiectul celui mai mare contract subsecvent se regăsesc în caietul de sarcini pct.3.3.1. Cerinţele impuse sunt minimale și obligatorii. Oferta care nu respectă cerințele obligatorii prevăzute în caietul de sarcini va fi considerată neconformă şi va fi respinsă. Specificațiile tehnice care indică un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică sau la standarde sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a caracteristicilor produselor ce urmează a fi achiziționate și NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste specificații vor fi întotdeauna considerate ca având mențiunea « sau echivalent ». Se va încheia acord cadru pe o perioada de 24 luni. Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legatura cu documentația de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritarea contractanta va răspunde, în mod clar și complet, tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Identificador del procedimiento: 86279aae-d9fa-4751-b287-b4c9a2e06909
Identificador interno: 4384117202610
Tipo de procedimiento: Abierto
El procedimiento está acelerado: no
2.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
2.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: 33141200-2
2.1.3.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 77 728 320,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 77 728 320,00 RON
2.1.4.
Información general
Información complementaria: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Modalitatea de departajarea ofertelor egale clasate pe primele 2 locuri: Atunci când două sau mai multe oferte au o valoare totală egală a propunerii financiare şi sunt clasate pe acelaşi loc, în vederea departajării, autoritatea contractantă solicită noi propuneri financiare acestora,fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament, conform art 138.(3) din HG 395/2016. Contractul subsecvent va fi încheiat cu operatorul a cărui preț este cel mai scăzut, conform criteriului de atribuire. Dacă ofertantul de pe locul 1 nu poate îndeplini obligațiile contractuale, acesta are obligația transmiterii unei adrese oficiale de negație, iar autoritatea contractantă va încheia contractul subsecvent cu ofertantul aflat pe locul 2.
Base jurídica:
Directiva 2014/24/UE
2.1.5.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Número máximo de lotes a los que un licitador puede presentar ofertas: 56
Condiciones del contrato:
Número máximo de lotes por los que se pueden adjudicar contratos a un solo licitador: 56
2.1.6.
Motivos de exclusión
Fuentes de los motivos de exclusión: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Participación en una organización delictiva: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Corrupción: Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Fraude: Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Delitos de terrorismo o delitos ligados a las actividades terroristas: Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Blanqueo de capitales o financiación del terrorismo: Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Trabajo infantil y otras formas de trata de seres humanos: Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Incumplimiento de la obligación de pago de impuestos: Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Incumplimiento de la obligación de pago de cotizaciones a la seguridad social: Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Incumplimiento de obligaciones en materia de Derecho medioambiental: Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Incumplimiento de obligaciones en materia de Derecho social: Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Incumplimiento de obligaciones en materia de Derecho laboral: Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Quiebra: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Insolvencia: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Convenio con los acreedores: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Situación análoga a la quiebra con arreglo al Derecho nacional: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Activos que están siendo administrados por un liquidador: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Las actividades empresariales han sido suspendidas: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Falta profesional grave: Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Acuerdos con otros operadores económicos destinados a falsear la competencia: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Conflicto de intereses debido a su participación en el procedimiento de contratación: Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Participación, directa o indirecta, en la preparación del presente procedimiento de contratación: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Rescisión anticipada, imposición de daños y perjuicios u otras sanciones comparables: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Declaración falsa, ocultación de información, incapacidad de presentar los documentos exigidos u obtención de información confidencial del presente procedimiento: Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
5. Lote
5.1.
Lote: LOT-0001
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională
Descripción: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 1
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 128 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 128 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 94.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil

Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0002
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională
Descripción: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 2
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 416 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 416 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 118.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0003
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descripción: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 3
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 872 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 872 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 156.000,00 RON.

Lote: LOT-0004
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descripción: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 4
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 2 112 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 2 112 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 176.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0005
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descripción: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 5

Lote: LOT-0006
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descripción: OStimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 6
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 2 136 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 2 136 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 178.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0007
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descripción: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 7
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 824 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 824 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 152.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0008
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descripción: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 8
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 2 160 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 2 160 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 180.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0009
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă atrioventriculară fără lumen
Descripción: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 9
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 428 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 428 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 119.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0010
Título: Kit stimulare fiziologică fără lumen
Descripción: Kit stimulare fiziologică fără lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 10
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182240 Partes y accesorios de marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 432 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 432 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 36.000,00 RON.

Lote: LOT-0011
Título: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descripción: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 11
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182240 Partes y accesorios de marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 528 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 528 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 44.000,00 RON.

Lote: LOT-0012
Título: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descripción: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 12
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182240 Partes y accesorios de marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 492 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 492 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 41.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0013
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A
Descripción: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 13
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 972 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 972 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 81.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0014
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B
Descripción: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 14
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 080 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 080 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 90.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0015
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint
Descripción: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 15
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 816 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 816 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 68.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0016
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descripción: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 16
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 324 800,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 324 800,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 110.400,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0017
Título: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN
Descripción: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 17
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 5 280 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 5 280 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 440.000,00 RON.

Lote: LOT-0018
Título: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN
Descripción: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 18
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 2 856 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 2 856 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 238.000,00 RON.

Lote: LOT-0019
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A
Descripción: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 19
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 3 408 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 3 408 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 284.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0020
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B
Descripción: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 20
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 4 284 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 4 284 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 357.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0021
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descripción: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 21
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 3 996 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 3 996 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 333.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0022
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point
Descripción: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 22
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 905 600,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 905 600,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 158.800,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0023
Título: Defibrilator subcutan
Descripción: Defibrilator subcutan - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 23
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182100 Desfibrilador
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 2 364 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 2 364 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 197.000,00 RON.

Lote: LOT-0024
Título: Defibrilator extravascular
Descripción: Defibrilator extravascular - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 24

Lote: LOT-0025
Título: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă
Descripción: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 25
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 190 400,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 190 400,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 99.200,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0026
Título: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă
Descripción: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 26
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 332 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 332 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 111.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0027
Título: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă
Descripción: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 27
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 377 600,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 377 600,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 114.800,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0028
Título: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă
Descripción: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 28
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33182210 Marcapasos
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 593 600,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 593 600,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 132.800,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0029
Título: Sonde de stimulare cardiacă endocardică
Descripción: Sonde de stimulare cardiacă endocardică - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 29
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 67 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 67 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 5.600,00 RON.

Lote: LOT-0030
Título: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1
Descripción: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 30
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 129 600,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 129 600,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 10.800,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0031
Título: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4
Descripción: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 31
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 331 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 331 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 27.600,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0032
Título: Sonde implantabile de defibrilare
Descripción: Sonde implantabile de defibrilare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 32
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 283 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 283 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 23.600,00 RON.

Lote: LOT-0033
Título: Kit introducător de sinus coronar
Descripción: Kit introducător de sinus coronar - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 33
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 115 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 115 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 9.600,00 RON.

Lote: LOT-0034
Título: Kit introducător peel-away bazal
Descripción: Kit introducător peel-away bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 34
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 163 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 163 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 13.600,00 RON.

Lote: LOT-0035
Título: Kit introducător peel-away anatomie dificilă
Descripción: Kit introducător peel-away anatomie dificilă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 35
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 93 120,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 93 120,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 7.760,00 RON.

Lote: LOT-0036
Título: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR
Descripción: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 36
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 408 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 408 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 34.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0037
Título: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal
Descripción: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 37
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 739 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 739 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 61.600,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0038
Título: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat
Descripción: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 38
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 200 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 200 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 100.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0039
Título: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil
Descripción: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 39
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 728 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 728 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 144.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0040
Título: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon
Descripción: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 40
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 3 480 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 3 480 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 290.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0041
Título: Balon de crioablație
Descripción: Balon de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 41
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141210 Catéteres de balón
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 476 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 476 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 123.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0042
Título: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație
Descripción: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 42
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: 33141200-2
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 480 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 480 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 40.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0043
Título: Cateter de mapping pentru crioablație
Descripción: Cateter de mapping pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 43
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 516 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 516 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 43.000,00 RON.

Lote: LOT-0044
Título: Cablu conector pentru crioablație
Descripción: Cablu conector pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 44
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 96 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 96 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 8.000,00 RON.

Lote: LOT-0045
Título: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă
Descripción: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 45

Lote: LOT-0046
Título: Cateter de crioablație focală
Descripción: Cateter de crioablație focală - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 46

Lote: LOT-0047
Título: Încărcare butelie refrigerant
Descripción: Încărcare butelie refrigerant - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 47
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 139 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 139 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 11.600,00 RON.

Lote: LOT-0048
Título: Cateter pentru ablație focală PFA
Descripción: Cateter pentru ablație focală PFA - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 48
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 48 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 720 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 720 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000,00 RON.

Lote: LOT-0049
Título: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi
Descripción: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 49
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 3 108 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 3 108 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 259.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0050
Título: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie
Descripción: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 50
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 588 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 588 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 49.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0051
Título: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere
Descripción: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 51
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 008 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 008 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 84.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0052
Título: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare
Descripción: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 52
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 3 276 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 3 276 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 273.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0053
Título: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila
Descripción: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 106 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 53
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 564 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 564 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 47.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0054
Título: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie
Descripción: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 54
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33140000 Material médico fungible
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 468 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 468 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 39.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0055
Título: Sondă de ecografie intracardiacă
Descripción: Sondă de ecografie intracardiacă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 55
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141641 Sondas
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 1 632 000,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 1 632 000,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 136.000,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0056
Título: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless
Descripción: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 56
5.1.1.
Finalidad
Naturaleza del contrato: Suministros
Clasificación principal (cpv): 33141200 Catéteres
5.1.2.
Lugar de ejecución
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Información complementaria: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duración estimada
Duración: 24 Meses
5.1.4.
Renovación
Número máximo de renovaciones: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, IVA excluido: 751 200,00 RON
Valor máximo del acuerdo marco: 751 200,00 RON
5.1.6.
Información general
Participación reservada:
La participación no está reservada.
Deben indicarse los nombres y las cualificaciones profesionales del personal encargado de ejecutar el contrato: No se requiere
Proyecto de contratación pública no financiado con fondos de la UE
La contratación pública está cubierta por el Acuerdo sobre Contratación Pública (ACP): no
Información complementaria: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 62.600,00 RON.
5.1.9.
Criterios de selección
Fuentes de los criterios de selección: Anuncio, Documento europeo único de contratación (DEUC)
Criterio: Inscripción en un registro profesional relevante
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Inscripción en un registro mercantil
Descripción del criterio de selección: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criterio: Proporción de subcontratación
Descripción del criterio de selección: Se va completa DUAE
Criterio: Certificados de institutos de control de calidad
Descripción del criterio de selección: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterios de adjudicación
Criterio:
Tipo: Precio
Nombre: Pretul ofertei
Descripción: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descripción del método que debe utilizarse si la ponderación no puede expresarse mediante criterios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Pliegos de contratación
Canal de comunicación ad hoc:
5.1.12.
Condiciones de la contratación pública
Condiciones de presentación:
Presentación electrónica: Obligatoria
Lenguas en las que pueden presentarse las ofertas o solicitudes de participación: rumano
Catálogo electrónico: No autorizada
Variantes: No autorizada
Plazo de recepción de ofertas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Duración durante la cual la oferta debe permanecer válida: 6 Meses
Información sobre la apertura pública:
Fecha de apertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lugar: In SEAP
Información complementaria: Comisia de evaluare
Condiciones del contrato:
La ejecución del contrato debe realizarse en el marco de programas de empleo protegido: No
Facturación electrónica: Obligatoria
Se utilizarán pedidos electrónicos: no
Se utilizará el pago electrónico: no
Forma jurídica que deba adoptar un grupo de licitadores que resulte adjudicatario de un contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acuerdo marco:
Acuerdo marco sin convocatoria de nueva licitación
Número máximo de participantes: 2
Información sobre el sistema dinámico de adquisición:
Ningún sistema dinámico de adquisición
5.1.16.
Información adicional, mediación y recurso
Organización encargada de los procedimientos de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Información sobre los plazos de revisión: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organización que recibe solicitudes de participación: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organización que tramita ofertas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
8. Organizaciones
8.1.
ORG-0004
Denominación oficial: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Número de registro: 4384117
Dirección postal: Strada: Bucureşti, nr. 25-27
Localidad: Brasov
Código postal: 500326
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Punto de contacto: Patricia Ursan
Teléfono: +40 123456
Fax: +40 268327998
Funciones de esta organización:
Comprador
Organización que proporciona información adicional sobre el procedimiento de contratación
Organización que recibe solicitudes de participación
Organización que tramita ofertas
8.1.
ORG-0002
Denominación oficial: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Número de registro: 20329980
Dirección postal: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Localidad: Bucuresti
Código postal: 030084
Subdivisión del país (NUTS): Bucureşti (RO321)
País: Rumanía
Teléfono: +40 213104641
Fax: +40 213104642
Funciones de esta organización:
Organización encargada de los procedimientos de recurso
8.1.
ORG-0005
Denominación oficial: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Número de registro: 4384117_3
Dirección postal: Calea Bucuresti nr 25-27
Localidad: Brasov
Código postal: 500326
Subdivisión del país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Rumanía
Teléfono: +0 0372676265
Fax: +40 213104641
Funciones de esta organización:
Organización que proporciona más información sobre los procedimientos de recurso
8.1.
ORG-0001
Denominación oficial: Operator SEAP
Número de registro: RO42283735
Dirección postal: Strada: Italiana, nr. 22, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: -
Localidad: Bucuresti
Código postal: 020976
Subdivisión del país (NUTS): Bucureşti (RO321)
País: Rumanía
Punto de contacto: Roxana Popescu
Teléfono: +40 213032997
Funciones de esta organización:
TED eSender
Información del anuncio
Identificador/versión del anuncio: edd72221-e8d0-48cc-8ed6-b626cffcdd5f - 01
Tipo de formulario: Licitación
Tipo de anuncio: Anuncio de contrato o de concesión. Régimen normal
Subtipo de anuncio: 16
Fecha de envío del anuncio: 08/06/2026 18:31:43 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Anuncio: fecha de envío (por parte del eSender): 08/06/2026 15:33:05 (UTC+03:00) Hora de verano de Europa Oriental
Lenguas en las que este anuncio está disponible oficialmente: rumano
Número de publicación del anuncio: 395012-2026
Número de la edición del DO S: 109/2026
Fecha de publicación: 09/06/2026