See the notice on TED website
1. Adquirente
1.1.
Adquirente
Nome oficial: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Forma jurídica do adquirente: Organismo de direito público
Atividade da autoridade adjudicante: Saúde
2. Procedimento
2.1.
Procedimento
Título: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă
Descrição: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă- 56 loturi Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, este o unitate sanitară publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Brașov, având ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de urgență și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestei proceduri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov îndeplinește rolul de Autoritate contractantă, respectiv Autoritate contractantă în cadrul Contractului. Pentru scopul prezentei secțiuni a Documentației de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din Caietul de Sarcini și nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Contractului. Produsele care fac obiectul acestei achiziții sunt Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă, folosite în cadrul Laboratorului de angiografie si cardiologie intervențională. Având în vedere ca numărul pacienților care necesită tratament este variabil, iar cantitățile de dispozitive ce se vor achiziționa nu se cunosc la acest moment, s-a ales acordul-cadru. Acesta permite autorităţii contractante atribuirea de contracte subsecvente, lunar sau trimestrial, în funcţie de necesitațile concrete de materiale și fondurile care vor fi alocate pentru achiziția acestor materiale sanitare (venituri proprii, programe de sănătate finanțate din bugetul CASJ). Valoarea totală estimată fără TVA este de 77.728.320,00 lei Cantitățile minime si maxime estimative ale acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini la pag.7-10. Cantitățile minime si maxime estimative care fac obiectul acordului cadru, precum și cele care fac obiectul celui mai mare contract subsecvent se regăsesc în caietul de sarcini pct.3.3.1. Cerinţele impuse sunt minimale și obligatorii. Oferta care nu respectă cerințele obligatorii prevăzute în caietul de sarcini va fi considerată neconformă şi va fi respinsă. Specificațiile tehnice care indică un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică sau la standarde sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a caracteristicilor produselor ce urmează a fi achiziționate și NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste specificații vor fi întotdeauna considerate ca având mențiunea « sau echivalent ». Se va încheia acord cadru pe o perioada de 24 luni. Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legatura cu documentația de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritarea contractanta va răspunde, în mod clar și complet, tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Identificador do procedimento: 86279aae-d9fa-4751-b287-b4c9a2e06909
Identificador interno: 4384117202610
Tipo de procedimento: Aberto
O procedimento é acelerado: não
2.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
2.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: 33141200-2
2.1.3.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 77 728 320,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 77 728 320,00 RON
2.1.4.
Informações gerais
Informações adicionais: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Modalitatea de departajarea ofertelor egale clasate pe primele 2 locuri: Atunci când două sau mai multe oferte au o valoare totală egală a propunerii financiare şi sunt clasate pe acelaşi loc, în vederea departajării, autoritatea contractantă solicită noi propuneri financiare acestora,fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament, conform art 138.(3) din HG 395/2016. Contractul subsecvent va fi încheiat cu operatorul a cărui preț este cel mai scăzut, conform criteriului de atribuire. Dacă ofertantul de pe locul 1 nu poate îndeplini obligațiile contractuale, acesta are obligația transmiterii unei adrese oficiale de negație, iar autoritatea contractantă va încheia contractul subsecvent cu ofertantul aflat pe locul 2.
Base jurídica:
Diretiva 2014/24/UE
2.1.5.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Número máximo de lotes para os quais um proponente pode apresentar propostas: 56
Condições do contrato:
Número máximo de lotes que podem ser adjudicados a um proponente no quadro de um contrato: 56
2.1.6.
Motivos de exclusão
Fontes dos motivos de exclusão: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Participação numa organização criminosa: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Corrupção: Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Fraude: Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Infrações terroristas ou infrações relacionadas com atividades terroristas: Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Branqueamento de capitais ou financiamento do terrorismo: Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Trabalho infantil e outras formas de tráfico de seres humanos: Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Incumprimento da obrigação de pagamento de impostos: Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Incumprimento da obrigação de pagamento das contribuições para a segurança social: Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Violação das obrigações no domínio da legislação ambiental: Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Violação das obrigações no domínio da legislação social: Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Violação das obrigações no domínio da legislação laboral: Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Falência: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Insolvência: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Acordo com os credores: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Situação análoga, como falência ao abrigo da legislação nacional: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Ativos sob gestão por um liquidatário: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Atividades suspensas: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Falta profissional grave: Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Acordos com outros operadores económicos com o objetivo de distorcer a concorrência: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Conflitos de interesses decorrentes da participação no procedimento de contratação: Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Intervenção direta ou indireta na preparação do presente procedimento de contratação: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Rescisão antecipada, indemnizações ou outras sanções comparáveis: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Falsas declarações, ocultação de informações, incapacidade de fornecer os documentos exigidos ou obtenção de informações confidenciais sobre o presente procedimento: Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
5. Lote
5.1.
Lote: LOT-0001
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională
Descrição: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 1
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 128 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 128 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 94.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial

Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0002
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională
Descrição: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 2
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 416 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 416 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 118.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0003
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descrição: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 3
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 872 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 872 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 156.000,00 RON.

Lote: LOT-0004
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descrição: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 4
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 2 112 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 2 112 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 176.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0005
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descrição: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 5

Lote: LOT-0006
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descrição: OStimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 6
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 2 136 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 2 136 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 178.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0007
Título: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descrição: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 7
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 824 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 824 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 152.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0008
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descrição: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 8
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 2 160 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 2 160 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 180.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0009
Título: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă atrioventriculară fără lumen
Descrição: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 9
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 428 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 428 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 119.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0010
Título: Kit stimulare fiziologică fără lumen
Descrição: Kit stimulare fiziologică fără lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 10
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182240 Peças e acessórios para estimuladores cardíacos (pacemakers)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 432 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 432 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 36.000,00 RON.

Lote: LOT-0011
Título: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descrição: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 11
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182240 Peças e acessórios para estimuladores cardíacos (pacemakers)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 528 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 528 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 44.000,00 RON.

Lote: LOT-0012
Título: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descrição: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 12
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182240 Peças e acessórios para estimuladores cardíacos (pacemakers)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 492 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 492 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 41.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0013
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A
Descrição: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 13
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 972 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 972 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 81.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0014
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B
Descrição: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 14
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 080 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 080 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 90.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0015
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint
Descrição: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 15
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 816 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 816 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 68.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0016
Título: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descrição: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 16
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 324 800,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 324 800,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 110.400,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0017
Título: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN
Descrição: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 17
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 5 280 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 5 280 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 440.000,00 RON.

Lote: LOT-0018
Título: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN
Descrição: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 18
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 2 856 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 2 856 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 238.000,00 RON.

Lote: LOT-0019
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A
Descrição: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 19
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 3 408 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 3 408 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 284.000,00 RON.

Lote: LOT-0020
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B
Descrição: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 20
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 4 284 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 4 284 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 357.000,00 RON.

Lote: LOT-0021
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descrição: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 21
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 3 996 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 3 996 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 333.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0022
Título: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point
Descrição: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 22
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 905 600,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 905 600,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 158.800,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0023
Título: Defibrilator subcutan
Descrição: Defibrilator subcutan - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 23
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182100 Desfibrilhador
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 2 364 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 2 364 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 197.000,00 RON.

Lote: LOT-0024
Título: Defibrilator extravascular
Descrição: Defibrilator extravascular - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 24

Lote: LOT-0025
Título: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă
Descrição: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 25
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 190 400,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 190 400,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 99.200,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0026
Título: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă
Descrição: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 26
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 332 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 332 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 111.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0027
Título: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă
Descrição: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 27
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 377 600,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 377 600,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 114.800,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0028
Título: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă
Descrição: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 28
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33182210 Estimulador cardíaco (pacemaker)
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 593 600,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 593 600,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 132.800,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0029
Título: Sonde de stimulare cardiacă endocardică
Descrição: Sonde de stimulare cardiacă endocardică - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 29
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 67 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 67 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 5.600,00 RON.

Lote: LOT-0030
Título: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1
Descrição: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 30
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 129 600,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 129 600,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 10.800,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0031
Título: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4
Descrição: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 31
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 331 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 331 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 27.600,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0032
Título: Sonde implantabile de defibrilare
Descrição: Sonde implantabile de defibrilare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 32
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 283 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 283 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 23.600,00 RON.

Lote: LOT-0033
Título: Kit introducător de sinus coronar
Descrição: Kit introducător de sinus coronar - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 33
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 115 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 115 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 9.600,00 RON.

Lote: LOT-0034
Título: Kit introducător peel-away bazal
Descrição: Kit introducător peel-away bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 34
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 163 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 163 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 13.600,00 RON.

Lote: LOT-0035
Título: Kit introducător peel-away anatomie dificilă
Descrição: Kit introducător peel-away anatomie dificilă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 35
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 93 120,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 93 120,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 7.760,00 RON.

Lote: LOT-0036
Título: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR
Descrição: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 36
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33124130 Material para diagnóstico
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 408 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 408 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 34.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0037
Título: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal
Descrição: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 37
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 739 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 739 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 61.600,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0038
Título: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat
Descrição: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 38
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 200 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 200 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 100.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0039
Título: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil
Descrição: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 39
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 728 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 728 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 144.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0040
Título: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon
Descrição: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 40
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 3 480 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 3 480 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 290.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0041
Título: Balon de crioablație
Descrição: Balon de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 41
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141210 Cateteres de balão
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 476 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 476 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 123.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0042
Título: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație
Descrição: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 42
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: 33141200-2
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 480 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 480 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 40.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0043
Título: Cateter de mapping pentru crioablație
Descrição: Cateter de mapping pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 43
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 516 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 516 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 43.000,00 RON.

Lote: LOT-0044
Título: Cablu conector pentru crioablație
Descrição: Cablu conector pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 44
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 96 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 96 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 8.000,00 RON.

Lote: LOT-0045
Título: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă
Descrição: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 45

Lote: LOT-0046
Título: Cateter de crioablație focală
Descrição: Cateter de crioablație focală - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 46

Lote: LOT-0047
Título: Încărcare butelie refrigerant
Descrição: Încărcare butelie refrigerant - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 47
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 139 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 139 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 11.600,00 RON.

Lote: LOT-0048
Título: Cateter pentru ablație focală PFA
Descrição: Cateter pentru ablație focală PFA - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 48
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 48 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 720 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 720 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000,00 RON.

Lote: LOT-0049
Título: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi
Descrição: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 49
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 3 108 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 3 108 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 259.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0050
Título: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie
Descrição: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 50
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 588 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 588 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 49.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0051
Título: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere
Descrição: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 51
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 008 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 008 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 84.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0052
Título: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare
Descrição: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 52
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 3 276 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 3 276 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 273.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0053
Título: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila
Descrição: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 106 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 53
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 564 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 564 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 47.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0054
Título: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie
Descrição: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 54
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33140000 Material médico de consumo
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 468 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 468 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 39.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0055
Título: Sondă de ecografie intracardiacă
Descrição: Sondă de ecografie intracardiacă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 55
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141641 Sondas
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 1 632 000,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 1 632 000,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 136.000,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lote: LOT-0056
Título: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless
Descrição: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificador interno: 56
5.1.1.
Finalidade
Natureza do contrato: Fornecimentos
Classificação principal (cpv): 33141200 Cateteres
5.1.2.
Local de execução
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Informações adicionais: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Duração estimada
Duração: 24 Meses
5.1.4.
Renovação
Renovações máximas: 0
5.1.5.
Valor
Valor estimado, sem IVA: 751 200,00 RON
Valor máximo do acordo-quadro: 751 200,00 RON
5.1.6.
Informações gerais
Participação reservada:
A participação não está reservada.
Há que indicar os nomes e as qualificações profissionais do pessoal encarregado da execução do contrato: Não é exigida
Projeto de contratação pública não financiado por fundos da UE
O concurso é abrangido pelo Acordo sobre Contratos Públicos (ACP): não
Informações adicionais: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 62.600,00 RON.
5.1.9.
Critérios de seleção
Fontes dos critérios de seleção: Anúncio, Documento europeu único de contratação pública (DEUCP)
Critério: Inscrição em um registro profissional relevante
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Inscrição em um registro comercial
Descrição do critério de seleção: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Critério: Proporção de subcontratação
Descrição do critério de seleção: Se va completa DUAE
Critério: Certificados por institutos de controle de qualidade
Descrição do critério de seleção: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Critérios de adjudicação
Critério:
Tipo: Preço
Nome: Pretul ofertei
Descrição: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrição do método a utilizar se a ponderação não puder ser expressa por critérios: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentos do concurso
Canal de comunicação ad hoc:
5.1.12.
Condições do concurso
Condições de apresentação:
Apresentação por via eletrónica: Necessário
Línguas em que podem ser apresentadas as propostas ou pedidos de participação: romeno
Catálogo eletrónico: Não autorizado
Variantes: Não autorizado
Prazo para a receção das propostas: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Duração durante a qual a proposta deve permanecer válida: 6 Meses
Informações sobre a abertura pública:
Data de abertura: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Local: In SEAP
Informações adicionais: Comisia de evaluare
Condições do contrato:
A execução do contrato tem de ser efetuada no âmbito de programas de emprego protegido: Não
Faturação eletrónica: Necessário
Serão utilizadas encomendas eletrónicas: não
Será utilizado o pagamento eletrónico: não
Forma jurídica que tem de ser assumida por um grupo de proponentes ao qual seja adjudicado um contrato: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Técnicas
Acordo-quadro:
Acordo-quadro, sem reabertura de concurso
Número máximo de participantes: 2
Informações sobre o sistema de aquisição dinâmico:
Inexistência de sistema de aquisição dinâmico
5.1.16.
Informações adicionais, mediação e recurso
Instância de recurso: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informações sobre os prazos de recurso: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organização que recebe pedidos de participação: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organização responsável pelo tratamento das propostas: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
8. Organizações
8.1.
ORG-0004
Nome oficial: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Número de registo: 4384117
Endereço postal: Strada: Bucureşti, nr. 25-27
Cidade: Brasov
Código postal: 500326
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Ponto de contacto: Patricia Ursan
Telefone: +40 123456
Fax: +40 268327998
Funções desta organização:
Adquirente
Organização que fornece informações adicionais sobre o processo de adjudicação
Organização que recebe pedidos de participação
Organização responsável pelo tratamento das propostas
8.1.
ORG-0002
Nome oficial: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Número de registo: 20329980
Endereço postal: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cidade: Bucuresti
Código postal: 030084
Subdivisão do país (NUTS): Bucureşti (RO321)
País: Roménia
Telefone: +40 213104641
Fax: +40 213104642
Funções desta organização:
Instância de recurso
8.1.
ORG-0005
Nome oficial: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Número de registo: 4384117_3
Endereço postal: Calea Bucuresti nr 25-27
Cidade: Brasov
Código postal: 500326
Subdivisão do país (NUTS): Braşov (RO122)
País: Roménia
Telefone: +0 0372676265
Fax: +40 213104641
Funções desta organização:
Organização que fornece mais informações sobre os procedimentos de recurso
8.1.
ORG-0001
Nome oficial: Operator SEAP
Número de registo: RO42283735
Endereço postal: Strada: Italiana, nr. 22, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: -
Cidade: Bucuresti
Código postal: 020976
Subdivisão do país (NUTS): Bucureşti (RO321)
País: Roménia
Ponto de contacto: Roxana Popescu
Telefone: +40 213032997
Funções desta organização:
TED eSender
Informações sobre o anúncio
Identificador/versão do anúncio: edd72221-e8d0-48cc-8ed6-b626cffcdd5f - 01
Tipo de formulário: Concurso
Tipo de anúncio: Anúncio de concurso ou de concessão – regime normal
Subtipo de anúncio: 16
Data de envio do anúncio: 08/06/2026 18:31:43 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Data de envio do anúncio eSender: 08/06/2026 15:33:05 (UTC+03:00) hora de verão da Europa Oriental
Línguas em que o presente anúncio está oficialmente disponível: romeno
Número de publicação do anúncio: 395012-2026
N.º de edição do JO S: 109/2026
Data de publicação: 09/06/2026