See the notice on TED website
1. Cumpărător
1.1.
Cumpărător
Denumire oficială: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Forma juridică a achizitorului: Organism de drept public
Activitatea autorității contractante: Sănătate
2. Procedură
2.1.
Procedură
Titlu: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă
Descriere: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă- 56 loturi Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, este o unitate sanitară publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Brașov, având ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de urgență și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestei proceduri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov îndeplinește rolul de Autoritate contractantă, respectiv Autoritate contractantă în cadrul Contractului. Pentru scopul prezentei secțiuni a Documentației de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din Caietul de Sarcini și nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Contractului. Produsele care fac obiectul acestei achiziții sunt Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă, folosite în cadrul Laboratorului de angiografie si cardiologie intervențională. Având în vedere ca numărul pacienților care necesită tratament este variabil, iar cantitățile de dispozitive ce se vor achiziționa nu se cunosc la acest moment, s-a ales acordul-cadru. Acesta permite autorităţii contractante atribuirea de contracte subsecvente, lunar sau trimestrial, în funcţie de necesitațile concrete de materiale și fondurile care vor fi alocate pentru achiziția acestor materiale sanitare (venituri proprii, programe de sănătate finanțate din bugetul CASJ). Valoarea totală estimată fără TVA este de 77.728.320,00 lei Cantitățile minime si maxime estimative ale acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini la pag.7-10. Cantitățile minime si maxime estimative care fac obiectul acordului cadru, precum și cele care fac obiectul celui mai mare contract subsecvent se regăsesc în caietul de sarcini pct.3.3.1. Cerinţele impuse sunt minimale și obligatorii. Oferta care nu respectă cerințele obligatorii prevăzute în caietul de sarcini va fi considerată neconformă şi va fi respinsă. Specificațiile tehnice care indică un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică sau la standarde sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a caracteristicilor produselor ce urmează a fi achiziționate și NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste specificații vor fi întotdeauna considerate ca având mențiunea « sau echivalent ». Se va încheia acord cadru pe o perioada de 24 luni. Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legatura cu documentația de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritarea contractanta va răspunde, în mod clar și complet, tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Identificatorul procedurii: 86279aae-d9fa-4751-b287-b4c9a2e06909
Identificator intern: 4384117202610
Tip de procedură: Deschisă
Procedura este accelerată: nu
2.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
2.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: 33141200-2
2.1.3.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 77 728 320,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 77 728 320,00 RON
2.1.4.
Informații generale
Informații suplimentare: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Modalitatea de departajarea ofertelor egale clasate pe primele 2 locuri: Atunci când două sau mai multe oferte au o valoare totală egală a propunerii financiare şi sunt clasate pe acelaşi loc, în vederea departajării, autoritatea contractantă solicită noi propuneri financiare acestora,fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament, conform art 138.(3) din HG 395/2016. Contractul subsecvent va fi încheiat cu operatorul a cărui preț este cel mai scăzut, conform criteriului de atribuire. Dacă ofertantul de pe locul 1 nu poate îndeplini obligațiile contractuale, acesta are obligația transmiterii unei adrese oficiale de negație, iar autoritatea contractantă va încheia contractul subsecvent cu ofertantul aflat pe locul 2.
Temei juridic:
Directiva 2014/24/UE
2.1.5.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Numărul maxim de loturi pentru care un ofertant poate depune oferte: 56
Clauzele contractuale:
Numărul maxim de loturi pentru care se pot atribui contracte unui singur ofertant: 56
2.1.6.
Motive de excludere
Sursele motivelor de excludere: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Participarea la o organizație criminală: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Corupție: Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Frauda: Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste: Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului: Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane: Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Încălcarea obligației de plată a impozitelor: Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale: Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu: Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale: Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii: Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Faliment: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Insolvență: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Concordat: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Active administrate de lichidator: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Activitățile economice sunt suspendate: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Abaterea profesională gravă: Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice: Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură: Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
5. Lot
5.1.
Lot: LOT-0001
Titlu: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională
Descriere: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 1
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 128 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 128 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 94.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial

Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0002
Titlu: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională
Descriere: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 2
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 416 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 416 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 118.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0003
Titlu: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descriere: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 3
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 872 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 872 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 156.000,00 RON.

Lot: LOT-0004
Titlu: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Descriere: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 4
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 2 112 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 2 112 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 176.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0005
Titlu: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descriere: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 5

Lot: LOT-0006
Titlu: Stimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descriere: OStimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 6
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 2 136 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 2 136 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 178.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0007
Titlu: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descriere: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 7
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 824 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 824 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 152.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0008
Titlu: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descriere: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 8
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 2 160 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 2 160 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 180.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0009
Titlu: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă atrioventriculară fără lumen
Descriere: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 9
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 428 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 428 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 119.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0010
Titlu: Kit stimulare fiziologică fără lumen
Descriere: Kit stimulare fiziologică fără lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 10
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182240 Piese şi accesorii pentru stimulatoare cardiace
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 432 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 432 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 36.000,00 RON.

Lot: LOT-0011
Titlu: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Descriere: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 11
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182240 Piese şi accesorii pentru stimulatoare cardiace
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 528 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 528 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 44.000,00 RON.

Lot: LOT-0012
Titlu: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Descriere: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 12
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182240 Piese şi accesorii pentru stimulatoare cardiace
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 492 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 492 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 41.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0013
Titlu: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A
Descriere: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 13
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 972 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 972 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 81.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0014
Titlu: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B
Descriere: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 14
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 080 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 080 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 90.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0015
Titlu: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint
Descriere: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 15
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 816 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 816 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 68.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0016
Titlu: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descriere: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 16
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 324 800,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 324 800,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 110.400,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0017
Titlu: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN
Descriere: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 17
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 5 280 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 5 280 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 440.000,00 RON.

Lot: LOT-0018
Titlu: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN
Descriere: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 18
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 2 856 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 2 856 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 238.000,00 RON.

Lot: LOT-0019
Titlu: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A
Descriere: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 19
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 3 408 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 408 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 284.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0020
Titlu: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B
Descriere: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 20
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 4 284 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4 284 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 357.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0021
Titlu: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Descriere: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 21
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 3 996 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 996 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 333.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0022
Titlu: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point
Descriere: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 22
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 905 600,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 905 600,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 158.800,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0023
Titlu: Defibrilator subcutan
Descriere: Defibrilator subcutan - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 23
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182100 Defibrilator
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 2 364 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 2 364 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 197.000,00 RON.

Lot: LOT-0024
Titlu: Defibrilator extravascular
Descriere: Defibrilator extravascular - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 24

Lot: LOT-0025
Titlu: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă
Descriere: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 25
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 190 400,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 190 400,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 99.200,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0026
Titlu: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă
Descriere: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 26
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 332 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 332 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 111.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0027
Titlu: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă
Descriere: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 27
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 377 600,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 377 600,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 114.800,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0028
Titlu: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă
Descriere: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 28
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33182210 Stimulator cardiac
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 593 600,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 593 600,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 132.800,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0029
Titlu: Sonde de stimulare cardiacă endocardică
Descriere: Sonde de stimulare cardiacă endocardică - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 29
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 67 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 67 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 5.600,00 RON.

Lot: LOT-0030
Titlu: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1
Descriere: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 30
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 129 600,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 129 600,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 10.800,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0031
Titlu: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4
Descriere: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 31
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 331 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 331 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 27.600,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0032
Titlu: Sonde implantabile de defibrilare
Descriere: Sonde implantabile de defibrilare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 32
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 283 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 283 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 23.600,00 RON.

Lot: LOT-0033
Titlu: Kit introducător de sinus coronar
Descriere: Kit introducător de sinus coronar - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 33
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 115 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 115 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 9.600,00 RON.

Lot: LOT-0034
Titlu: Kit introducător peel-away bazal
Descriere: Kit introducător peel-away bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 34
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 163 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 163 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 13.600,00 RON.

Lot: LOT-0035
Titlu: Kit introducător peel-away anatomie dificilă
Descriere: Kit introducător peel-away anatomie dificilă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 35
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 93 120,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 93 120,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 7.760,00 RON.

Lot: LOT-0036
Titlu: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR
Descriere: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 36
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33124130 Accesorii de diagnosticare
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 408 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 408 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 34.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0037
Titlu: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal
Descriere: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 37
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 739 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 739 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 61.600,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0038
Titlu: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat
Descriere: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 38
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 200 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 200 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 100.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0039
Titlu: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil
Descriere: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 39
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 728 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 728 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 144.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0040
Titlu: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon
Descriere: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 40
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 3 480 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 480 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 290.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0041
Titlu: Balon de crioablație
Descriere: Balon de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 41
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141210 Catetere cu balon
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 476 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 476 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 123.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0042
Titlu: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație
Descriere: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 42
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: 33141200-2
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 480 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 480 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 40.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0043
Titlu: Cateter de mapping pentru crioablație
Descriere: Cateter de mapping pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 43
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 516 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 516 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 43.000,00 RON.

Lot: LOT-0044
Titlu: Cablu conector pentru crioablație
Descriere: Cablu conector pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 44
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 96 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 96 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 8.000,00 RON.

Lot: LOT-0045
Titlu: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă
Descriere: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 45

Lot: LOT-0046
Titlu: Cateter de crioablație focală
Descriere: Cateter de crioablație focală - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 46

Lot: LOT-0047
Titlu: Încărcare butelie refrigerant
Descriere: Încărcare butelie refrigerant - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 47
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 139 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 139 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 11.600,00 RON.

Lot: LOT-0048
Titlu: Cateter pentru ablație focală PFA
Descriere: Cateter pentru ablație focală PFA - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 48
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 48 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 720 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 720 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000,00 RON.

Lot: LOT-0049
Titlu: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi
Descriere: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 49
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 3 108 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 108 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 259.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0050
Titlu: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie
Descriere: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 50
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 588 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 588 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 49.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0051
Titlu: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere
Descriere: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 51
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 008 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 008 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 84.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0052
Titlu: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare
Descriere: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 52
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 3 276 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 276 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 273.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0053
Titlu: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila
Descriere: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 106 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 53
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 564 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 564 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 47.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0054
Titlu: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie
Descriere: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 54
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33140000 Consumabile medicale
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 468 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 468 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 39.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0055
Titlu: Sondă de ecografie intracardiacă
Descriere: Sondă de ecografie intracardiacă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 55
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141641 Sonde
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 1 632 000,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 632 000,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 136.000,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Lot: LOT-0056
Titlu: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless
Descriere: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Identificator intern: 56
5.1.1.
Scop
Natura contractului: Produse
Clasificarea principală (cpv): 33141200 Catetere
5.1.2.
Locul de executare
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Informații suplimentare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Durata estimată
Durată: 24 Luni
5.1.4.
Reînnoire
Numărul maxim de reînnoiri: 0
5.1.5.
Valoare
Valoarea estimată fără TVA: 751 200,00 RON
Valoarea maximă a acordului-cadru: 751 200,00 RON
5.1.6.
Informații generale
Participare rezervată:
Participarea nu este rezervată.
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului: Nu este obligatorie
Proiect de achiziții publice nefinanțat din fonduri UE
Achiziția face obiectul Acordului privind achizițiile publice (AAP): nu
Informații suplimentare: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 62.600,00 RON.
5.1.9.
Criterii de selecție
Sursele criteriilor de selecție: Anunț, Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Criteriu: Înregistrare într-un registru profesional relevant
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Înregistrare într-un registru comercial
Descrierea criteriului de selecție: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Criteriu: Proporția subcontractării
Descrierea criteriului de selecție: Se va completa DUAE
Criteriu: Certificate emise de institutele de control al calității
Descrierea criteriului de selecție: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Criterii de atribuire
Criteriu:
Tip: Preț
Denumire: Pretul ofertei
Descriere: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Descrierea metodei care trebuie utilizată dacă ponderarea nu poate fi exprimată prin criterii: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Documentele achiziției
Canal de comunicare ad-hoc:
5.1.12.
Condițiile achiziției publice
Condiții de depunere:
Depunere electronică: Obligatorie
Limbile în care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: română
Catalog electronic: Nu este permisă
Variante: Nu este permisă
Termenul-limită pentru primirea ofertelor: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Durata în care oferta trebuie să rămână valabilă: 6 Luni
Informații privind deschiderea publică:
Data deschiderii: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Clauzele contractuale:
Executarea contractului trebuie efectuată în cadrul unor programe de angajare protejată: Nu
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică: nu
Se va utiliza plata electronică: nu
Forma juridică pe care trebuie să o adopte un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Aspecte tehnice
Acord-cadru:
Acord-cadru, fără reluarea procedurii concurențiale
Numărul maxim de participanți: 2
Informații despre sistemul dinamic de achiziții:
Nu există un sistem dinamic de achiziție
5.1.16.
Informații suplimentare, mediere și căi de atac
Organizația responsabilă cu căile de atac: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informații privind termenele-limită pentru reexaminare: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizația care primește cererile de participare: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizația care prelucrează ofertele: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
8. Organizații
8.1.
ORG-0004
Denumire oficială: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Număr de înregistrare: 4384117
Adresă poștală: Strada: Bucureşti, nr. 25-27
Localitate: Brasov
Cod poștal: 500326
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Punct de contact: Patricia Ursan
Telefon: +40 123456
Fax: +40 268327998
Rolurile acestei organizații:
Cumpărător
Organizația care furnizează informații suplimentare cu privire la procedura de achiziții
Organizația care primește cererile de participare
Organizația care prelucrează ofertele
8.1.
ORG-0002
Denumire oficială: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Număr de înregistrare: 20329980
Adresă poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Localitate: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Subdiviziunea țării (NUTS): Bucureşti (RO321)
Țara: România
Telefon: +40 213104641
Fax: +40 213104642
Rolurile acestei organizații:
Organizația responsabilă cu căile de atac
8.1.
ORG-0005
Denumire oficială: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Număr de înregistrare: 4384117_3
Adresă poștală: Calea Bucuresti nr 25-27
Localitate: Brasov
Cod poștal: 500326
Subdiviziunea țării (NUTS): Braşov (RO122)
Țara: România
Telefon: +0 0372676265
Fax: +40 213104641
Rolurile acestei organizații:
Organizația care furnizează mai multe informații cu privire la căile de atac
8.1.
ORG-0001
Denumire oficială: Operator SEAP
Număr de înregistrare: RO42283735
Adresă poștală: Strada: Italiana, nr. 22, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: -
Localitate: Bucuresti
Cod poștal: 020976
Subdiviziunea țării (NUTS): Bucureşti (RO321)
Țara: România
Punct de contact: Roxana Popescu
Telefon: +40 213032997
Rolurile acestei organizații:
TED eSender
Informații privind anunțul
Identificatorul/versiunea anunțului: edd72221-e8d0-48cc-8ed6-b626cffcdd5f - 01
Tip de formular: Procedură concurențială
Tip de anunț: Anunț de participare sau de concesionare - regim standard
Subtipul anunțului: 16
Data notificării expedierii: 08/06/2026 18:31:43 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Data de expediere a anunțului eSender: 08/06/2026 15:33:05 (UTC+03:00) ora de vară a Europei de Est
Limbile în care acest anunț este disponibil oficial: română
Numărul de publicare al anunțului: 395012-2026
Numărul ediției JO S: 109/2026
Data publicării: 09/06/2026