See the notice on TED website
1. Kupujúci
1.1.
Kupujúci
Úradný názov: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Typ kupujúceho podľa právnych predpisov: Verejnoprávna inštitúcia
Činnosť verejného obstarávateľa: Zdravie
2. Postup
2.1.
Postup
Názov: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă
Opis: Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă- 56 loturi Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, este o unitate sanitară publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Brașov, având ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de urgență și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestei proceduri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov îndeplinește rolul de Autoritate contractantă, respectiv Autoritate contractantă în cadrul Contractului. Pentru scopul prezentei secțiuni a Documentației de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din Caietul de Sarcini și nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Contractului. Produsele care fac obiectul acestei achiziții sunt Dispozitive Medicale Implantabile și Electrofiziologie Complexă, folosite în cadrul Laboratorului de angiografie si cardiologie intervențională. Având în vedere ca numărul pacienților care necesită tratament este variabil, iar cantitățile de dispozitive ce se vor achiziționa nu se cunosc la acest moment, s-a ales acordul-cadru. Acesta permite autorităţii contractante atribuirea de contracte subsecvente, lunar sau trimestrial, în funcţie de necesitațile concrete de materiale și fondurile care vor fi alocate pentru achiziția acestor materiale sanitare (venituri proprii, programe de sănătate finanțate din bugetul CASJ). Valoarea totală estimată fără TVA este de 77.728.320,00 lei Cantitățile minime si maxime estimative ale acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini la pag.7-10. Cantitățile minime si maxime estimative care fac obiectul acordului cadru, precum și cele care fac obiectul celui mai mare contract subsecvent se regăsesc în caietul de sarcini pct.3.3.1. Cerinţele impuse sunt minimale și obligatorii. Oferta care nu respectă cerințele obligatorii prevăzute în caietul de sarcini va fi considerată neconformă şi va fi respinsă. Specificațiile tehnice care indică un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică sau la standarde sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a caracteristicilor produselor ce urmează a fi achiziționate și NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste specificații vor fi întotdeauna considerate ca având mențiunea « sau echivalent ». Se va încheia acord cadru pe o perioada de 24 luni. Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legatura cu documentația de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritarea contractanta va răspunde, în mod clar și complet, tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Identifikátor postupu: 86279aae-d9fa-4751-b287-b4c9a2e06909
Interný identifikátor: 4384117202610
Druh postupu: Verejná súťaž
Postup je zrýchlený: nie
2.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
2.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: 33141200-2
2.1.3.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 77 728 320,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 77 728 320,00 RON
2.1.4.
Všeobecné informácie
Doplňujúce informácie: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Modalitatea de departajarea ofertelor egale clasate pe primele 2 locuri: Atunci când două sau mai multe oferte au o valoare totală egală a propunerii financiare şi sunt clasate pe acelaşi loc, în vederea departajării, autoritatea contractantă solicită noi propuneri financiare acestora,fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament, conform art 138.(3) din HG 395/2016. Contractul subsecvent va fi încheiat cu operatorul a cărui preț este cel mai scăzut, conform criteriului de atribuire. Dacă ofertantul de pe locul 1 nu poate îndeplini obligațiile contractuale, acesta are obligația transmiterii unei adrese oficiale de negație, iar autoritatea contractantă va încheia contractul subsecvent cu ofertantul aflat pe locul 2.
Právny základ:
Smernica 2014/24/EÚ
2.1.5.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Maximálny počet častí, za ktoré môže jeden uchádzač predložiť ponuky: 56
Podmienky zmluvy:
Maximálny počet častí, za ktoré môžu byť zmluvy zadané jednému uchádzačovi: 56
2.1.6.
Dôvody na vylúčenie
Zdroje dôvodov na vylúčenie: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Účasť v zločineckej organizácii: Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Korupcia: Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Podvod: Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Teroristické trestné činy alebo trestné činy spojené s teroristickými činnosťami: Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Pranie špinavých peňazí alebo financovanie terorizmu: Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Detská práca a iné formy obchodovania s ľuďmi: Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Porušenie povinnosti platiť dane: Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Porušenie povinnosti platiť príspevky na sociálne zabezpečenie: Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Porušenie povinností v oblasti environmentálneho práva: Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Porušenie povinností v oblasti sociálneho práva: Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Porušenie povinností v oblasti pracovného práva: Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Konkurz: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Platobná neschopnosť: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Dohoda s veriteľmi: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Podobná situácia ako úpadok podľa vnútroštátneho práva: Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Aktíva spravované likvidátorom: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Pozastavené podnikateľské činnosti: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Závažné odborné pochybenie: Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Dohody s inými hospodárskymi subjektmi s cieľom narušiť hospodársku súťaž: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Konflikt záujmov z dôvodu účasti na postupe obstarávania: Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Priama alebo nepriama účasť na príprave tohto postupu obstarávania: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Predčasné ukončenie zmluvy, škody alebo iné porovnateľné sankcie: Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Nepravdivé informácie, neposkytnutie informácií, neschopnosť predložiť požadované dokumenty alebo získanie dôverných informácií o tomto postupe: Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
5. Časť
5.1.
Časť: LOT-0001
Názov: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională
Opis: Stimulatoare cardiace monocamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 1
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 128 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 128 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 94.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri

Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0002
Názov: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională
Opis: Stimulatoare cardiace bicamerale tip A – stimulare convențională - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 2
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 416 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 416 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 118.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0003
Názov: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Opis: Stimulatoare cardiace monocamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 3
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 872 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 872 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 156.000,00 RON.

Časť: LOT-0004
Názov: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen
Opis: Stimulatoare cardiace bicamerale tip B – stimulare fiziologică fără lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 4
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 2 112 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 2 112 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 176.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0005
Názov: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Opis: Stimulatoare cardiace monocamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 5

Časť: LOT-0006
Názov: Stimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Opis: OStimulatoare cardiace bicamerale tip C – stimulare fiziologică cu stilet și helix fix - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 6
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 2 136 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 2 136 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 178.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0007
Názov: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Opis: Stimulatoare cardiace monocamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 7
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 824 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 824 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 152.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0008
Názov: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Opis: Stimulatoare cardiace bicamerale tip D – stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 8
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 2 160 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 2 160 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 180.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0009
Názov: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă atrioventriculară fără lumen
Opis: Stimulatoare cardiace bicamerale tip E – stimulare fiziologică completă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 9
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 428 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 428 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 119.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0010
Názov: Kit stimulare fiziologică fără lumen
Opis: Kit stimulare fiziologică fără lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 10
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182240 Časti a príslušenstvo srdcových stimulátorov
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 432 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 432 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 36.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0011
Názov: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix
Opis: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix fix- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 11
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182240 Časti a príslušenstvo srdcových stimulátorov
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 528 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 528 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 44.000,00 RON.

Časť: LOT-0012
Názov: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil
Opis: Kit stimulare fiziologică cu stilet și helix retractabil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 12
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182240 Časti a príslušenstvo srdcových stimulátorov
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 492 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 492 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 41.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0013
Názov: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A
Opis: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 13
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 972 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 972 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 81.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0014
Názov: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B
Opis: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 14
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 080 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 080 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 90.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0015
Názov: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint
Opis: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip C – stimulare multipoint - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 15
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 816 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 816 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 68.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0016
Názov: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Opis: Stimulatoare cardiace tricamerale CRT-P tip D – LOT-CRT cu sonda fara lumen - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 7 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 16
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 324 800,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 324 800,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 110.400,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0017
Názov: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN
Opis: Defibrilatoare cardiace unicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 17
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 5 280 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 5 280 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 440.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0018
Názov: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN
Opis: Defibrilatoare cardiace bicamerale RMN - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 18
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 2 856 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 2 856 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 238.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0019
Názov: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A
Opis: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip A - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 19
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 3 408 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 3 408 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 284.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0020
Názov: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B
Opis: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip B - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 20
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 4 284 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 4 284 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 357.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0021
Názov: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen
Opis: Defibrilatoare cardiace tricamerale tip C – LOT-CRT cu sonda fara lumen- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 21
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 3 996 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 3 996 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 333.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0022
Názov: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point
Opis: Defibrilatoare cardiace tricamerale RMN Multi Point - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 22
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 905 600,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 905 600,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 158.800,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0023
Názov: Defibrilator subcutan
Opis: Defibrilator subcutan - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 23
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182100 Defribrilátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 2 364 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 2 364 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 197.000,00 RON.

Časť: LOT-0024
Názov: Defibrilator extravascular
Opis: Defibrilator extravascular - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 24

Časť: LOT-0025
Názov: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă
Opis: Stimulatoare leadless monocamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 25
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 190 400,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 190 400,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 99.200,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0026
Názov: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă
Opis: Stimulatoare leadless ventriculare cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 26
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 332 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 332 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 111.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0027
Názov: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă
Opis: Stimulatoare leadless bicamerale cu fixare pasivă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 68 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 27
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 377 600,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 377 600,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 114.800,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0028
Názov: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă
Opis: Stimulatoare leadless atriale cu fixare activă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 28
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33182210 Srdcové stimulátory
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 593 600,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 593 600,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 132.800,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0029
Názov: Sonde de stimulare cardiacă endocardică
Opis: Sonde de stimulare cardiacă endocardică - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 29
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 67 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 67 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 5.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0030
Názov: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1
Opis: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-1 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 6 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 30
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 129 600,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 129 600,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 10.800,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0031
Názov: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4
Opis: Sonde de stimulare a ventriculului stâng via sinus coronar tip IS-4 - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 31
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 331 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 331 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 27.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0032
Názov: Sonde implantabile de defibrilare
Opis: Sonde implantabile de defibrilare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 32
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 283 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 283 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 23.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0033
Názov: Kit introducător de sinus coronar
Opis: Kit introducător de sinus coronar - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 33
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 115 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 115 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 9.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0034
Názov: Kit introducător peel-away bazal
Opis: Kit introducător peel-away bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 34
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 163 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 163 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 13.600,00 RON.

Časť: LOT-0035
Názov: Kit introducător peel-away anatomie dificilă
Opis: Kit introducător peel-away anatomie dificilă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 35
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 93 120,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 93 120,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 7.760,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0036
Názov: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR
Opis: Sistem de monitorizare pe termen lung a ritmului cardiac de tip ILR - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 36
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33124130 Diagnostický spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 408 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 408 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 34.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0037
Názov: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal
Opis: Dispozitiv de închidere urechiușa stângă bazal - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 37
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 739 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 739 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 61.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0038
Názov: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat
Opis: Set pentru închidere transcateter a apendicelui atrial stâng avansat - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 38
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 200 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 200 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 100.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0039
Názov: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil
Opis: Cateter de ablație în câmp pulsat, irigat, cu senzor de contact și vârf flexibil - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 39
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 728 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 728 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 144.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0040
Názov: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon
Opis: -Cateter pentru ablație în câmp pulsat de tip balon - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 8 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 40
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 3 480 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 3 480 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 290.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0041
Názov: Balon de crioablație
Opis: Balon de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 41
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141210 Balónikové katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 476 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 476 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 123.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0042
Názov: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație
Opis: Teacă introducătoare pentru balonul de crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 42
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: 33141200-2
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 480 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 480 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 40.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0043
Názov: Cateter de mapping pentru crioablație
Opis: Cateter de mapping pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 43
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 516 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 516 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 43.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0044
Názov: Cablu conector pentru crioablație
Opis: Cablu conector pentru crioablație - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 44
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 96 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 96 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 8.000,00 RON.

Časť: LOT-0045
Názov: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă
Opis: Cablu umbilical steril pentru conexiunea între cateterul de crioablație și consolă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 45

Časť: LOT-0046
Názov: Cateter de crioablație focală
Opis: Cateter de crioablație focală - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 46

Časť: LOT-0047
Názov: Încărcare butelie refrigerant
Opis: Încărcare butelie refrigerant - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 47
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 139 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 139 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 11.600,00 RON.

Časť: LOT-0048
Názov: Cateter pentru ablație focală PFA
Opis: Cateter pentru ablație focală PFA - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 48
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 48 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 720 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 720 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0049
Názov: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi
Opis: Cateter de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi- cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 49
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 3 108 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 3 108 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 259.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0050
Názov: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie
Opis: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie si cu radiofrecventa cu varf tip plasa cu noua mini electrozi la generatorul de ablatie cu radiofrecventa si la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 50
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 588 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 588 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 49.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0051
Názov: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere
Opis: Kit de patch-uri de impedanță pentru localizarea cateterului de ablație cu electroporație și cu radiofrecvență cu vârf tip plasă cu nouă mini-electrozi cu ajutorul sistemului de cartografiere - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 51
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 008 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 008 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 84.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0052
Názov: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare
Opis: Cateter de ablație cu electroporație de tip plasă expandabilă de nitinol cu doisprezece mini-electrozi folosit pentru ablatarea venelor pulmonare - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 9 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 52
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 3 276 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 3 276 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 273.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0053
Názov: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila
Opis: Cablu electric prelungitor pentru cateter de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 106 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 53
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 564 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 564 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 47.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0054
Názov: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie
Opis: Cablu electric pentru conexiunea cateterului de ablatie cu electroporatie de tip plasa expandabila la generatorul de electroporatie - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 54
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33140000 Zdravotnícky spotrebný materiál
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 468 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 468 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 39.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0055
Názov: Sondă de ecografie intracardiacă
Opis: Sondă de ecografie intracardiacă - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 55
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141641 Sondy
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 1 632 000,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 1 632 000,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 136.000,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
5.1.
Časť: LOT-0056
Názov: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless
Opis: Cateter pentru recuperarea stimulatorului leadless - cantitatile minime si maxime aferente AC se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atasat la documentatie. Cantitățile minime și maxime ce pot face obiectul contractului subsecvent se regăsesc la pag 10 din caietul de sarcini atașat la documentație. Conform cerintelor si descrierii din caietul de sarcini.
Interný identifikátor: 56
5.1.1.
Účel
Druh zmluvy: Tovary
Hlavná klasifikácia (cpv): 33141200 Katétre
5.1.2.
Miesto plnenia
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Doplňujúce informácie: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
5.1.3.
Predpokladané trvanie
Trvanie: 24 Mesiace
5.1.4.
Obnovenie
Maximálny počet obnovení: 0
5.1.5.
Hodnota
Predpokladaná hodnota bez DPH: 751 200,00 RON
Maximálna hodnota rámcovej dohody: 751 200,00 RON
5.1.6.
Všeobecné informácie
Vyhradená účasť:
Účasť nie je vyhradená.
Je povinné uviesť mená a odbornú kvalifikáciu zamestnancov určených na plnenie zmluvy: Nevyžaduje sa
Projekt verejného obstarávania nie je financovaný z prostriedkov EÚ
Na toto verejné obstarávanie sa vzťahuje Dohoda o vládnom obstarávaní (GPA): nie
Doplňujúce informácie: Valoarea estimata fara TVA a celui mai mare contract subsecvent este de 62.600,00 RON.
5.1.9.
Kritériá výberu
Zdroje výberových kritérií: Oznámenie, Jednotný európsky dokument pre obstarávanie (JED)
Kritérium: Registrácia v relevantnom profesionálnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Registrácia v obchodnom registri
Popis výberového kritéria: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Persoane juridice/fizice: Certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Se va prezenta în original sau copie conform cu originalul. Persoane juridice/fizice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau înregistrare/ atestare din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Persoanele juridice/fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență.
Kritérium: Podiel subdodávok
Popis výberového kritéria: Se va completa DUAE
Kritérium: Certifikáty od inštitútov pre kontrolu kvality
Popis výberového kritéria: Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii pentru activitatea de comercializare și distribuție pentru categoria produselor ofertate, conform Legii 95/ 2006 art. 926, republicată și actualizată, valabil la momentul prezentării. Documentele suport actualizate/la zi care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar în cazul ofertanţilor clasaţi pe primele două locuri după aplicarea criteriului de atribuire (şi, dacă este cazul, pentru terţii susţinători/subcontractorii acestuia) în conformitate cu prevederile art.196 alin 2/Legea 98/2016 coroborat cu prev art.132 alin 2/HG 395/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței; la termenul limită se completează și prezintă DUAE, urmând ca documentele justificative să se prezinte la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele 2 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ofertelor. Toate certificatele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
5.1.10.
Kritériá na vyhodnotenie ponúk
Kritérium:
Typ: Cena
Názov: Pretul ofertei
Opis: Pretul cel mai scazut este singurul criteriu
Opis metódy, ktorá sa má použiť, keď váhu nemožno vyjadriť pomocou kritérií: Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut - clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare în funcție de prețul total al fiecărei oferte, oferta de primul loc fiind cea cu prețul cel mai mic.
5.1.11.
Súťažné podklady
Ad hoc komunikačný kanál:
5.1.12.
Podmienky verejného obstarávania
Podmienky predkladania:
Elektronické predkladanie: Povinná
Jazyky, v ktorých možno predložiť ponuky alebo žiadosti o účasť: rumunčina
Elektronický katalóg: Nie je povolená
Varianty: Nie je povolená
Lehota na prijímanie ponúk: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Doba, počas ktorej musí ponuka zostať platná: 6 Mesiace
Informácie o verejnom otváraní ponúk:
Dátum otvorenia: 13/07/2026 15:00:00 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Miesto: In SEAP
Doplňujúce informácie: Comisia de evaluare
Podmienky zmluvy:
Plnenie zmluvy sa musí vykonať v rámci programov chránených pracovísk: Nie
Elektronická fakturácia: Povinná
Bude sa využívať elektronické objednávanie: nie
Bude sa využívať elektronická platba: nie
Právna forma, ktorú musí mať skupina uchádzačov, ktorej bude zadaná zákazka: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
5.1.15.
Techniky
Rámcová dohoda:
Rámcová dohoda, bez opätovného vyhlásenia súťaže
Maximálny počet účastníkov: 2
Informácie o dynamickom nákupnom systéme:
Žiadny dynamický nákupný systém
5.1.16.
Ďalšie informácie, mediácia a preskúmanie
Organizácia pre preskúmanie: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Informácie o lehotách na preskúmanie: Persoana vătămată poate sesiza CNSC în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termenele prevazute de Legea 101/2016.
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Organizácia spracúvajúca ponuky: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
8. Organizácie
8.1.
ORG-0004
Úradný názov: SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Registračné číslo: 4384117
Poštová adresa: Strada: Bucureşti, nr. 25-27
Mesto: Brasov
PSČ: 500326
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Kontaktné miesto: Patricia Ursan
Telefón: +40 123456
Fax: +40 268327998
Roly tejto organizácie:
Kupujúci
Organizácia poskytujúca doplňujúce informácie o postupe verejného obstarávania
Organizácia prijímajúca žiadosti o účasť
Organizácia spracúvajúca ponuky
8.1.
ORG-0002
Úradný názov: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Registračné číslo: 20329980
Poštová adresa: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Mesto: Bucuresti
PSČ: 030084
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Bucureşti (RO321)
Krajina: Rumunsko
Telefón: +40 213104641
Fax: +40 213104642
Roly tejto organizácie:
Organizácia pre preskúmanie
8.1.
ORG-0005
Úradný názov: Spitalul Clinic Judetean de urgenta Brasov, Compartimentul Juridic
Registračné číslo: 4384117_3
Poštová adresa: Calea Bucuresti nr 25-27
Mesto: Brasov
PSČ: 500326
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Braşov (RO122)
Krajina: Rumunsko
Telefón: +0 0372676265
Fax: +40 213104641
Roly tejto organizácie:
Organizácia poskytujúca ďalšie informácie o postupy preskúmania
8.1.
ORG-0001
Úradný názov: Operator SEAP
Registračné číslo: RO42283735
Poštová adresa: Strada: Italiana, nr. 22, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: -
Mesto: Bucuresti
PSČ: 020976
Nižšia územná jednotka krajiny (NUTS): Bucureşti (RO321)
Krajina: Rumunsko
Kontaktné miesto: Roxana Popescu
Telefón: +40 213032997
Roly tejto organizácie:
TED eSender
Informácie o oznámení
Identifikátor/verzia oznámenia: edd72221-e8d0-48cc-8ed6-b626cffcdd5f - 01
Typ formulára: Súťaž
Typ oznámenia: Oznámenie o vyhlásení verejného obstarávania alebo oznámenie o koncesii – štandardný režim
Podtyp oznámenia: 16
Dátum odoslania oznámenia: 08/06/2026 18:31:43 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Dátum odoslania oznámenia (eSender): 08/06/2026 15:33:05 (UTC+03:00) východoeurópsky letný čas
Jazyky, v ktorých je toto oznámenie oficiálne k dispozícii: rumunčina
Číslo uverejnenia oznámenia: 395012-2026
Číslo vydania série S úradného vestníka: 109/2026
Dátum uverejnenia: 09/06/2026