1. Confidenţialitate: OE vor elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi vor indica, motivat, în cuprinsul acestora, care informaţii din propunerea tehnică şi/sau propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală conform legislaţiei aplicabile.
2. AC are dreptul să solicite în original orice document cu regim special a cărui valabilitate este condiţionată de prezentarea în această formă.
3. Documentelor transmise prin mijloace electronice le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semnătura electronică (Legea nr. 455/2001, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, documentele ofertei, DUAE, documentele de calificare, orice alte documente justificative, precum şi, după caz, răspunsurile la solicitările de clarificări, se transmit conform solicitării AC, prin intermediul SEAP, în mod obligatoriu semnate cu semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, fiind considerate documente originale. Documentele emise de instituţii/ organisme oficiale abilitate trebuie să fie semnate şi parafate conform prevederilor legale, urmând ca semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, aparţinând OE să fie aplicată de acesta asupra copiei respectivului document.
4. DUAE va fi completat conform Instructiunilor prezentate in anexa nr. 1 din Ordinul Presedintelui ANAP nr.1017/ 2019 (prin exceptie, in cazul in care DUAE-ul este generat direct in SEAP, nu este necesara prezentarea acestuia semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat).
5. Datele cu caracter personal solicitate în prezenta procedură, sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016. Scopul prelucrării datelor cu caracter personal este cel stabilit de îndeplinirea obligațiilor instituite de legislatia privind achizițiile publice, iar durata de prelucrare a acestora este perioada derulării procedurii, cât și cea ulterioră acesteia, în conformitate cu actele normative in vigoare.
6. Dacă în urma procesului de evaluare a ofertelor, doi sau mai mulţi ofertanţi sunt clasaţi pe primul loc, având acelaşi punctaj total, oferta declarată câştigătoare va fi cea care a obţinut cel mai bun punctaj aferent factorului de evaluare “Preţul ofertei” (are preţul cel mai scăzut). Dacă și pentru acest factor de evaluare “Preţul ofertei” punctajul este egal, achizitorul va solicita numai ofertanţilor aflați în această situație depunerea de noi propuneri financiare în SEAP. Ofertanţii în cauză nu au decât dreptul de a îmbunătăţi propunerea financiară depusă anterior, urmând ca oferta declarată câştigătoare să fie cea al cărei nou preţ, reofertat, este cel mai scăzut.
Dacă şi în urma reofertării în SEAP, ofertanţii nu vor putea fi departajaţi, vor deveni incidente prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, iar procedura de atribuire va fi anulată, fiind imposibilă încheierea contractatului.
7. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea la standarde, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.