Contractul are ca obiect achiziţionarea, instalarea şi lansarea în folosire (punerea în funcţiune) a unei platforme software destinată digitalizării preluării, prelucrării și publicării actelor pentru care legislația prevede publicarea în Monitorul Oficial, care va fi alcătuită din următoarele componente:
- componentă pentru managementul furnizorilor de documente și a utilizatorilor;
- componentă pentru managementul operațiunilor financiare;
- componenta pentru proiectarea interactivă a preluării documentelor;
- componentă pentru proiectarea interactivă, managementul și derularea fluxurilor de documente specifice fiecărui utilizator și tip de document;
- componentă pentru pregătire a publicării și difuzării;
- componentă pentru audit și raportare;
- componentă pentru arhivare.
De asemenea, contractul de achiziţie include şi instruirea personalului achizitorului.
Având în vedere modificările aduse prin OUG 107/2017 la art. 160 și art. 161 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare / informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.
Termenul limită de solicitare de clarificări este cu 18 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.